Ultimele Stiri· 1 min citire

Costel Iancu, supranumit de presă "Demnitarul interlop", a fost achitat de Tribunalul Dolj. Cum comentați?

Costel Iancu, supranumit de presă "Demnitarul interlop", a fost achitat de Tribunalul Dolj. Cum comentați?

Costel Iancu, supranumit de presă "Demnitarul interlop", a fost achitat de Tribunalul Dolj. Cum comentați?

Publicat10 iul. 2009, 12:15
Actualizat10 iul. 2009, 22:52
SursăNewsIn

Costel Iancu, fostul director al Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare, a fost găsit nevinovat de Tribunalul Dolj în dosarul penal în care era acuzat de constituire de grup infracțional organizat, lipsire de libertate, amenințări, loviri și alte violențe. În presă au apărut fotografii șocante cu un bărbat care susținea că fostul membru PDL l-a lipsit de libertate, l-a bătut și l-a dezbrăcat în pielea goală, dar judecătorii nu au fost impresionați.

În această cauză au mai fost judecate, alături de Iancu, alte cinci persoane. Și acestea au fost achitate. Pronunțarea hotărârii Tribunalului Dolj a fost dată, vineri, după ce protestul magistraților de la Tribunalul Dolj a luat sfârșit.

În motivarea hotărârii, judecătorii au menționat faptul că fostul director al ANIF Constantin Iancu nu l-a sechestrat pe omul de afaceri vâlcean Andrei Alexandru, conform unor alineate din articolul 10 din Codul Penal, potrivit cărora fapta nu există, iar faptele săvârșite de acesta nu prezintă elementele constitutive ale unei infracțiuni.

"Indiscutabil, vom ataca această decizie prin recurs la Curtea de Apel Craiova", a declarat Flavius Cristea, procuror DIICOT, Serviciul Teritorial Craiova.

Fostul director al ANIF Constantin Iancu, a fost trimis în judecată, alături de Lucian Bâltac, Geromin Bâltac, Laurențiu Capotescu, zis Pătatu’, Marian Sandu, fost Cristescu, zis Fibră, și Robert Bâltac pentru constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea unui asemenea grup, sechestrare și lipsire de libertate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri