Ultimele Stiri· 2 min citire

Cea mai veche cale ferată montană din România este încă în funcțiune

Cea mai veche cale ferată montană din România este încă în funcțiune

Cea mai veche cale ferată montană din România este încă în funcțiune

Publicat18 aug. 2009, 09:05
Actualizat19 aug. 2009, 01:44
SursăRealitatea TV

Pe vremea când lopata și ciocanul erau cele mai la modă echipamente, în munții Aninei se inaugura prima cale ferată montană din România. Se întâmpla pe la 1860. Acum, este presărată cu nenumărate tuneluri, poduri și viaducte.

Oravița. Cea mai veche gară din România. Era plasată mai sus decât restul clădirilor, astfel că transportul oamenilor și al mărfurilor se făcea cu un lift rudimentar. În anii în care străzile din București abia înlocuiau bolovanii de râu cu piatra cubică, de aici au pornit primele două trasee de cale ferată.

"Au fost aduși aici muncitori din aproape toate statele înconjurătoare foarte mulți au fost aduși din Slovacia, Slovenia, Ungaria. Oameni au participat la o construcție foarte grea", povestește Radu Bellu, istoric feroviar.

Calea ferată spre Anina se numea Linia Cărbunarilor. S-a construit la ordinul Cancelariei de la Viena și era destinată exclusiv transportului de cărbuni.

În 1860 cea mai importantă uneltă de mecanizare era târnăcopul, lopata iar pentru transport era boul de povară și calul.

Se spune că, inițial, austriecii au proiectat greșit linia, iar multe dintre tuneluri au fost refăcute. Istoricii spun însă că de fapt celălalt terasament este locul unde a existat prima cale ferată din lume, în care încărcătura era trasă de cai.

Traseul montan este folosit și acum. Prima cale ferată montană din România oferă și cele mai spectaculoase peisaje de aici, din munții Aninei. A fost inaugurată în anul 1863, inițial pentru transportul cărbunelui din munții Aninei. Iar acum se fac eforturi pentru introducerea ei în circuitul turistic.

Linia ferată care traversează Munții Aninei are o lungime de 33 kilometri și cuprinde 14 tunele și 10 viaducte. Unele tuneluri sunt cele mai vechi folosite în Europa. Calea ferată poate fi folosită de turiști, însă cu vagoane și locomotive normale. Prețul biletului este de 5 lei pe călătorie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri