Primăria Municipiului București și organizația neguvernamentală Green Revolution lansează luna curățeniei, eveniment dedicat protecției mediului în București.
În perioada 15 martie – 15 aprilie, toate instituțiile, direcțiile subordonate administrației, dar și firmele care au contracte cu Primăria Municipiului București și cu primăriile de sector participă la o amplă acțiune de curățenie, denumită Capitala crește Verde.
Prima acțiune va avea loc sâmbăta, 14 martie, când Primarul General Prof. Dr. Sorin Oprescu se va deplasa la blocul nr.2 de pe strada Rușețu, din Sectorul 6 al capitalei.
Edilul șef și câțiva directori din Primărie se vor alătura locatarilor la reamenajarea spațiului din interiorul blocului, dar și a spațiului verde din fața imobilului. Se vor curăța și zugrăvi scările blocului, se vor vopsi gardurile, se vor săpa grădinile, vor fi plantați arbuști și gard viu.
Fiecare locatar responsabil va da o mână de verde alături de Primarul General. La finalul acțiunii, locatarii vor respira un aer mai curat, vor locui într-un bloc reabilitat și pentru ca acțiunile de acest fel să continue, vor rămâne cu toate uneltele folosite.
Primarul General va participa la deschiderea unui loc de joacă pentru copii, proaspăt amenajat în Parcul Tineretului.
Mai multe informatii găsiți pe www.capitalaverde.roși www.pmb.ro