La o serbare câmpenească, pe Valea Gurghiului, în județul Mureș, la care a venit și președinte PSD Mircea Geoană, liderii locali ai partidului au împărțit mii de cărți poștale cu mesajul "Mircea Geoană, președinte".
Membrii și simpatizanții PSD care l-au însoțit pe Mircea Geoană la Festivalul Văii Gurghiului au împărțit cărți poștale pe care scria: "Mircea Geoană, președinte".
"Știam că vine domnul Geoană și ne facem fiecare treaba. Ca sarcină, ca inițiativă, fiecare a pornit, avem grupurile noastre, discutăm cu lumea, oferim pliante, spunem de ce Mircea Geoană e candidatul nostru la președinție", a declarat Zaharia Mureșan, vicepreședinte PSD Sângeorz de Pădure.
Mircea Geoană a făcut o baie de mulțime la serbarea câmpenească din Mureș, în timp ce susținătorii săi împărțeau fluturași cu chipul său pentru a se asigura că liderul PSD va fi votat de locuitorii zonei.
Și președintele Traian Băsescu, deși nu și-a anunțat încă candidatura la președinție, aflat la Arad weekend-ul trecut, a făcut obișnuita baie de mulțime, în timp ce oamenii lui se asigurau că toată lumea are măcar un calendar din care să le zâmbească Traian Băsescu.
Marian Melinte, secretar executiv PSD Arad, declarase la 25 august: "Nu mi se pare normal ca președintele României să-și facă campanie electorală în afara momentului de campanie electorală și în același timp nu mi se pare normal ca instituțiile statului să fie implicate în această campanie electorală".