Ultimele Stiri· 1 min citire

Campania de vaccinare împotriva gripei de sezon a început joi și se va încheia pe 30 noiembrie

Campania de vaccinare împotriva gripei de sezon a început joi și se va încheia pe 30 noiembrie

Campania de vaccinare împotriva gripei de sezon a început joi și se va încheia pe 30 noiembrie

Publicat15 oct. 2009, 13:57
Actualizat15 oct. 2009, 23:14
SursăNewsIn

Ministerul Sănătății a început, joi, campania de vaccinare împotriva gripei de sezon, la Căminul pentru bătrâni Schitul Darvari. Primii beneficiari ai inițiativei care se desfășura până la sfârșitul lunii noiembrie au fost 40 de persoane din acest așezământ.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adrian Streinu Cercel, a precizat, cu acest prilej, că vor fi distribuite, gratuit, circa 1,7 milioane de doze de vaccin, fabricate de Institutul Cantacuzino, primele 50.000 fiind deja disponibile în București. De dozele gratuite vor beneficia persoanele din grupele de risc, respectiv cele peste 65 de ani și copiii cu boli cronice.

Streinu Cercel a precizat că numărul de doze gratuite va putea fi mărit, în funcție de necesități. Populația care nu face parte din grupele de risc va putea să cumpere vaccinul, prețul fiind în jur de 8 lei.  

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a mai spus că, în ceea ce privește vaccinul împotriva gripei porcine, se așteptă rezultatele testelor clinice, vaccinarea propriu-zisă urmând să înceapă în decembrie. Vor fi pregătite, astfel, 3,5 milioane doze, persoanele din grupele de risc fiind vaccinate gratis, iar alte categorii din populație putând să cumpere, și acest vaccin, tot cu un preț în jur de 8 lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri