Ultimele Stiri· 2 min citire

Boc: Raportul CE este unul realist, vom face un plan de analiză pentru îndeplinirea obiectivelor

Boc: Raportul CE este unul realist, vom face un plan de analiză pentru îndeplinirea obiectivelor

Boc: Raportul CE este unul realist, vom face un plan de analiză pentru îndeplinirea obiectivelor

Publicat22 iul. 2009, 19:22
Actualizat22 iul. 2009, 19:35
SursăNewsIn

Premierul Emil Boc a declarat miercuri că raportul Comisiei Europene pe justiție este unul "echilibrat și realist" și că menținerea monitorizării arată că România mai are obiective de îndeplinit, pentru acest lucru Guvernul urmând să facă un plan de analiză.

Emil Boc a spus că raportul Comisiei Europene conține două vești bune. Prima este că nu a fost activată clauza de salvgardare pe justiție, care ar fi însemnat nerecunoașterea sentințelor românești.

"Cea de-a doua veste bună este că raportul nu este însoțit de vreo sancțiune împotriva României și mă refer aici în special la vreo sancțiune financiară prin pierderea unor fonduri europene sau de altă natură. Asta înseamnă că în esență, Comisia Europeană a remarcat progresele pe care le-am făcut cel puțin începând cu luna februarie, de la ultimul raport, când se constatase o stagnare a progreselor de reformă în domeniul justiției", a continuat Emil Boc.

Premierul a spus că raportul pe justiție menține în continuare mecanismul de cooperare și verificare pe justiție, ceea ce înseamnă că România încă mai are de îndeplinit anumite obiective.

"(....) și care sunt la îndemâna noastră pentru a deveni cu adevărat un stat cu drepturi depline din toate punctele de vedere în Uniunea Europeană. Pentru aceasta, am solicitat membrilor Guvernului cu compentețe în domeniu, și mă refer aici la ministrul Justiției, ministrul Afacerilor și Internelor, ministrul de Externe, Departamentul Afacerilor Europene să pregătească până în 14 august un plan de acțiune care să vizeze realizarea măsurilor pe care le recomandă raportul Comisiei Europene", a spus Boc.

În esență, este vorba despre pregătirea intrării în vigoare a Codurilor penal și civil și promovarea celor două Coduri de procedură care sunt încă în procedură parlamentară, de pregătirea și întărirea capacității resurselor umane în domeniul justiției și de continuarea aplicării măsurilor adecvate în ceea ce privește unificarea jurisprudenței. Emil Boc a mai menționat "stabilitatea și funcționalitatea cadrului legal pentru combaterea corupției" și punerea în aplicare a strategiilor locale de combatere a corupției.

"Cu alte cuvinte, ne luăm foarte în serios ceea ce mai avem de făcut, considerăm că ceea ce s-a făcut a fost apreciat de către Comisia Europeană și, nu în ultimul rând, facem apel la toate partidele politice din România pentru a găsi consensul politic necesar continuării reformelor și a luptei împotriva corupției", a declarat Emil Boc.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri