Ultimele Stiri· 1 min citire

Boc a plafonat cheltuielile personalului Cancelariei Guvernului

Boc a plafonat cheltuielile personalului Cancelariei Guvernului

Boc a plafonat cheltuielile personalului Cancelariei Guvernului

Publicat13 feb. 2009, 12:31
Actualizat14 feb. 2009, 22:42
SursăNewsIn

Primul ministru Emil Boc a anunțat vineri, la Cluj, că a luat decizia de a plafona la nivelul anului trecut bugetul de cheltuieli și cazări al personalului Cancelariei Primului Ministru.

"Am văzut o discuție destul de amplă cu privire la colaboratorii mei de la Cluj care sunt la București. Am luat decizia de a plafona toate cheltuielile de transport și de cazare la nivelul celor de anul trecut, astfel, și partenerii și colegii mei de la Cluj vor strânge cureaua și vor plăti, în cea mai mare parte, din salariu, toate cheltuielile legate de transport și cazare, ca să nu mai fie nicio discuție. Am decis acest lucru și am trimis la Comisia de buget-finanțe decizia", a afirmat premierul.
Boc a adăugat că toate economiile care se fac la Cancelaria Primului Ministru se vor duce la bugetul cercetării.

"Am dat 10 milioane de euro din bugetul Cancelariei pentru bugetul cercetării și suma, care este acum diferență față de anul trecut, se va duce tot pe bugetul cercetării și nu va mai fi majorat bugetul de cheltuieli cu transport sau cu cazări", a spus premierul.

Premierul Emil Boc a ajuns, joi seară, la Cluj-Napoca, unde va rămâne până astăzi, ocazie cu care va vota la alegererile pentru Primăria Cluj-Napoca. Programul premierului de vineri a inclus și o vizită la Fabrica Remarul "16 Februarie".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri