Ultimele Stiri· 3 min citire

Bilanț fără precedent: Doar 2 din cei 14 miniștri propuși de Croitoru au primit aviz favorabil

Bilanț fără precedent: Doar 2 din cei 14 miniștri propuși de Croitoru au primit aviz favorabil

Bilanț fără precedent: Doar 2 din cei 14 miniștri propuși de Croitoru au primit aviz favorabil

Publicat29 oct. 2009, 15:20
Actualizat30 oct. 2009, 07:13

Vasile Blaga și Bogdan Aurescu au fost singurii miniștri desemnați din Cabinetul Lucian Croitoru care au primit aviz consultativ favorabil de la comisiile parlamentare reunite. Ceilalți 12 miniștri audiați miercuri și joi au primit aviz negativ. Astfel, Lucian Croitoru va cere vot de învestitură Parlamentului pentru o echipă cu doar doi miniștri avizați favorabil.

Timp de două zile, cei 14 miniștri ai Cabinetului Croitoru s-au prezentat în fața comisiilor de specialitate din Parlament pentru a fi avizați.

Doi dintre miniștrii Cabinetului Croitoru au fost avizați favorabil

Vasile Blaga, ministrul desemnat al Dezvoltării Regionale și al Turismului, a primit aviz consultativ favorabil după audierile de miercuri din Parlament, cu 34 de voturi "pentru" și 28 "împotrivă". Această decizie este surprinzătoare, având în vedere declarațiile anterioare ale reprezentanților PSD, PNL și UDMR.

Adrian Rădulescu, ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii, a primit aviz negativ din partea celor patru comisii parlamentare, cele de agricultură și cele de administrație publică din Camera Deputaților și Senat. "M-au trădat oameni de la care nu mă așteptam", a spus Rădulescu.

12 miniștrii desemnați de Lucian Croitoru au primit aviz negativ

Mihai Șeitan, propunerea pentru Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a primit aviz negativ din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială și din partea celei pentru egalitatea de șanse, cu 28 de voturi "împotrivă" și 18 "pentru". Șeitan se aștepta la acest vot și a spus că nu vrea să-l comenteze.

Gheorghe Pogea, ministrul desemnat al Finanțelor, a primit aviz negativ în Comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament, cu 23 voturi împotrivă și 15 pentru. Minoritățile naționale s-au abținut de la vot. Pogea a spus că avizul negativ a fost determinat de "dimensiunea politică" și că nu este surprins de decizie.

Cătălin Predoiu a primit aviz negativ după audierea de miercuri, din comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, pentru funcția de ministru al Justiției și Libertăților Cetățenești. Parlamentarii au acordat 26 de voturi "pentru" și 36 de voturi "împotrivă", iar 3 s-au abținut.

Ministrul desemnat al Mediului, Sulfina Barbu, a primit aviz negativ în Comisiile reunite de administrație publică din Parlament, cu 21 de voturi împotrivă și 15 pentru.

Și Radu Berceanu, desemnat pentru ministerul Transporturilor și Comunicațiilor, a primit aviz negativ din partea comisiilor parlamentare care l-au audiat cu 42 de voturi împotrivă și 33 pentru.

Candidatul pentru postul de ministru al Educației, Daniel Funeriu, a primit aviz negativ din partea celor două comisii de educație ale Parlamentului. Timp de trei ore însă, pedelistul a fost complimentat întruna de membrii Comisiei, pentru CV-ul său impresionant, dar și criticat pentru unele declarații din presă.

Ministrul Mihai Stănișoară a primit aviz negativ de la comisiile parlamentare pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Parlament pentru portofoliul Apărării pentru care a fost propus de Lucian Croitoru.

Adriean Videanu, propus ministrul Economiei și Comerțului, a primit aviz negativ. Videanu a fost audiat la Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, Comisia pentru industrii și servicii, Comisia economică, industrii și servicii, Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului.

Ministrul desemnat al Culturii, Theodor Paleologu, a primit aviz negativ din partea comisiilor reunite cu 20 de voturi pentru și 23 împotrivă.

Emeric Florin Saghi, propus ministrul Administrației și Internelor, a fost respins de comisiile parlamentare. Șaghi a fost audiat de Comisiile pentru administrație publică și Comisiile pentru apărare.

Cristian Vlădescu a primit aviz negativ din partea Comisiilor de sănătate din Parlament. Au fost înregistrate 15 voturi împotrivă și 11 voturi favorabile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri