Președintele Traian Băsescu a spus că se remarcă o lipsă de "coerență și responsabilitate" în alocarea resurselor publice destinate politicilor sociale, existând o risipă de bani publici a cărei origine se află într-un comportament politic populist și în lipsa de tranparență.
"Riscăm să devenim un popor de asistați. Numărul persoanelor asistate de stat sub diferite forme a ajuns la 11 milioane dintr-o populație totală de 22 de milioane. Înseamnă că nu avem priorități în alocarea banilor publici. Originea risipei se află într-un comportament politic de natură populistă și în lipsa de transparență a modului de stabilire a priorităților bugetare", a precizat șeful statului, la conferința pe teme sociale de miercuri, organizată de Fundația Erste.
Președintele a subliniat că incluziunea socială trebuie să vizeze persoane de etnie romă, copii, bătrâni, persoane cu dizabilități, nu persoane cu venituri mari, arătând că, dincolo de comportamentul populist, există și o lipsă de mecanisme de țintire a vulnerabilităților.
"Persoane cu venituri apreciabile primesc subvenții sau alte forme de sprijin. Acțiunea conjugată a două categorii de factori explică situația creată în domeniul politicilor sociale. România are nevoie de mai multă eficiență și de mai multă democrație. Aici trebuie să acționăm de urgență, cu consecvență pe termen lung", a subliniat Băsescu, arătând că lipsa de acțiune în acest sens poate afecta viitorul țării.
"Ca șef al statului sunt preocupat de problematica politicilor sociale. Acum câteva luni am înființat o Comisie prezidențială pentru analiza riscurilor sociale și demografice din România", a precizat președintele.
"Trebuie găsite soluții adecvate la creșterea ratei mortalității și scăderea ratei fertilității, la educația pe tot parcursul vieții și la ocuparea vârstei a treia, la dezvoltarea insuficientă a serviciilor pentru sprijinirea mamei și la emigrație. În acest context, o atenție specială trebuie acordată sustenabilității sistemului de pensii", a subliniat Băsescu, explicând că, dacă politicile publice nu vor fi îmbunătățite substanțial și, totodată, nu se va obține un progres "remarcabil" în domeniul eficienței, dezvoltarea în următorii 15-20 de ani în România va fi afectată de un grav dezechilibru în domeniul politicilor sociale.
Președintele a dat exemplul populației din România care se ocupă cu agricultura - 30%, mai mult decât în orice alt stat UE. "Reducerea acestei ponderi cu 15-20% în următorii 15-20 de ani reprezintă un obiectiv major de restructurare a economiei. În acest scop este necesară o îmbunătățire substanțială a conținutului muncii și a condițiilor de muncă nu numai în agricultură, ci în ansamblul zonei rurale, precum și de o îmbunătățire a condițiilor de trai la sat", a spus Băsescu.
Pe de altă parte, a arătat președintele, populația rurală a României reprezintă 45% din populația țării și nu are acces la o mare parte din serviciile de care beneficiază în principiu populația urbană, în domenii precum cel financiar, de consultanță, comunicații, educație, iar aceste inechități generează excluziune socială.
"În lipsa unor reforme coerente, cuprinzătoare, populația rurală a României va deveni un grup social care nu va mai putea beneficia în mod real de politici de incluziune socială, deoarece nu vor exista resursele publice necesare ce ar trebui alocate scopului implemetării acestor politici. Dacă astăzi nu începem reforme coerente, vom condamna populație rurală pe următorii ani la un trai similar cu cel de acum", a încheiat președintele.
Citește și celelalte declarații ale președintelui României la conferința Fundației Erste:
Băsescu: Există riscul major ca partidele politice să se confrunte cu o criză de reprezentativitate
Băsescu: Există riscul ca fondurile UE, 32 de miliarde de euro, să nu fie absorbite
Băsescu: A nu face reformele structurale este marea eroare a politicenilor români