Parcări inteligente par să fie soluția pentru rezolvarea crizei locurilor de parcare din București. După modelul aplicat cu succes în țări precum Japonia sau Coreea de Sud, primele parcări supraetajate din țară au fost montate în cartierul Militari.
Construcția de tip carusel ocupă două locuri de parcare, dar oferă în schimb 12. Sistemul este complet automatizat și poate fi acționat de oricine. În plus, beneficiază de un generator propriu de curent electric.
Primele două parcări inteligente au fost deja montate pe strada Reveriei din sectorul șase al Capitalei și vor fi date în folosință săptămâna viitoare. Locuitorii din zonă au spus că parcările inteligente erau singura soluție pentru aglomerația dintre blocuri.
12 locuri de parcare costă primăria 180.000 de euro. Autoritățile au spus că investiția merită toți banii și că parcări inteligente vor mai fi construite in Capitală. "Pentru început ne-am dori 50 de combilifturi de acest gen, care ar rezolva 600 de locuri de parcare", a declarat primarul sectorului 6.
Accesul la un astfel de loc de parcare nu este însă gratuit. Săptămâna viitoare, autoritățile vor decide cât vor plăti lunar cei care doresc un loc de parcare inteligent, dar și criteriile după care vor fi distribuite.