Criza nu este și pentru Guvern. O arată cheltuielile pe care le suportă Executivul pentru propriii angajați. Atât demnitari, cât și secretari de stat și consilieri din Guvern stau în locuințe de serviciu de la RA-APPS, pentru care plătesc lunar sume derizorii, potrivit Săptămâna Financiară.
Chiriile plătite de angajați ai Guvernului depășesc în puține cazuri 100 de euro. Mai mult, aceștia locuiesc în vile sau apartamente poziționate în cele mai bune zone ale Capitalei, unde chiriile depășesc de patru sau de cinci ori suma plătită de ei.
"Săptămâna Financiară" a intrat în posesia listei cu persoanele care stau cu chirie la RA-APPS. Potrivit ziarului, printre demnitarii de rang înalt deveniți chiriași ai RA-APPS se află ministrul Muncii - Marian Sârbu, ministrul Apărării - Mihai Stănișoară, ministrul Mediului - Nicolae Nemirschi, vicepremierul Dan Nica și ministrul Comunicațiilor - Gabriel Sandu.
De exemplu, ministrul Muncii plătește lunar statului 548,01 lei, ministrul Mediului dă statului 441,61 lei lunar, în timp ce ministrul Apărării plătește doar 441,12 lei lunar. Alți doi miniștri ocupă vile de protocol, unde chiria este de 1.018 lei/ lună în cazul vicepremierului Dan Nica și de 449,77 lei/lună în cazul ministrului Comunicațiilor, Gabriel Sandu.
De facilități similare se bucură și 37 de secretari de stat, mai scrie Săptămâna Financiară
Printre ei se află Ioana Maria Muntean, purtătorul de cuvânt al cabinetului Boc, care pentru locuința de serviciu plătește o chirie lunară de doar 259,05 lei, și Raed Arafat, care dă statului 457,03 lei/lună.
Contactat telefonic de către REALITATEA.NET, secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății Raed Arafat a negat informațiile apărute în presă. "Dețin într-adevăr o locuință RA-APPS, potrivit legii și statutului meu de demnitar. Pentru că sunt secretar de stat am primit o locuință din partea statului, pentru că locuința mea este în Târgul-Mureș și nu am altă locuință în București. Dar trebuie să precizez faptul că suma vehiculată de către publicația Săptămâna Financiară de 457 de lei este falsă. Eu plătesc 1.200 de lei pentru chirie din suma forfetară care îmi este alocată legal, și anume 1.500 de lei", a declarat Raed Arafat.
Remus Pricopie, consilier personal la cabinetul ministrului Educației, a declarat pentru REALITATEA.NET că plătește lunar o sumă mult mai mare decât cea apărută în presă. "Plătesc o grămadă de bani în sensul că nu se plătește doar chiria, ci și uzura pentru mobilier, plus întreținere astfel că în total ajung la peste 20 de milioane de lei vechi pe lună. Nu am în acest moment la îndemână cifrele, dar știu că întreținerea este enormă, cheltuielile de amortizare pentru obiectele care există pe inventar în imobil se ridică de vreo șase milioane pe lună", a spus consilierul Remus Pricopie care a adăugat că ia în calcul părăsirea locuinței de la RA-APPS, tocmai din cauza costurilor mari. "Eu am la minister un salariu de 32 de milioane și aproape tot se duce pe cheltuielile legate de locuință. Nu am rămas la minister pentru salariu, dar la un moment dat când îți faci calculul constați că mai bine îți vezi de treabă", a adăugat Pricopie.
Secretarul de stat în cadrul Departamentului pentru Relația cu Parlamentul Pop Ioana Liana a negat în cadrul discuției cu reporterul REALITATEA.NET că ar plăti pentru locuința de la RA-APPS suma de 378,04 lei. "Plătesc o chirie mai mare. Am o locuință de la RA-APPS, am un contrat cu RA-APPS-ul care poate fi verificat, dar suma e mai mare însă nu pot să vă spun în acest moment exact cifrele", a declarat Ioana Liana Pop.
Potrivit răspundului oficial primit de la MAE, cei doi angajați ai instituției care beneficiază de o locuință de la RA-APPS, plătesc următoarele sume drept chirie: Ferdinand Nagy- 364,99 lei pe lună și Natala Intotero 173, 92 lei.
Vezi aici lista chiriașilor RA-APPS și chiriile plătite statului de către aceștia