Președintele Asociației Magistraților din România, Mona Pivniceru, a cerut președintelui Traian Băsescu, într-o scrisoare deschisă, semnată de mai multe asociații profesionale, să medieze conflictul magistraților cu puterea executivă, "în limitele în care îi mai permite imparțialitatea".
"În condițiile în care somați CSM-ul să ia măsurile de încetare a protestelor magistraților, dumneavoastră ați devenit parte în acest conflict și ați abandonat misiunea constituțională pe care în mod constant o invocați, trăgând deja public concluzii asupra unei situații de criză, în afara mandatului constituțional pe care de altfel, nici nu credem că aveți de gând să îl exercitați", se arată în scrisoarea Asociației Magistraților din România către președintele României.
Mona Pivniceru susține că "independența puterii judecătorești este deja politic condamnată la a rămâne doar un principiu consacrat formal". "Statul de drept ? O himeră. Corpul de magistrați? Un grup de funcționari care nu își recunosc această condiție deoarece constituțional sunt denumiți judecători și procurori. (...) Puterea judecătorească? Un slogan pus la stâlpul infamiei (...) Separația puterilor în stat? O linie continuă care se extinde, spre a înghiți puterea legislativă incapabilă a-și exercita funcțiunea legislativă și puterea judecătorească, condamnată la subfinanțare și nepermisă supraaglomerare (...) Cetățeanul? O emblemă (...)", rezumă președintele AMR, într-o manieră metaforică, problemele magistraților.
"Vă solicităm, Domnule Președinte, ca, în acest ansamblu social greu și apăsător, să vă exercitați puterea constituțională, în limitele în care vă mai permite imparțialiatatea, în a media conflictul cu puterea executivă pentru a face credibilă existența democrației și a statului de drept care au fondat aderarea României la Uniunea Europeană", este dorința asociațiilor profesionale ale magistraților.
"Cum este normal ca puterea judecătorească să fie condamnată public tocmai de cei care s-au obligat internațional a o întări și a-i asigura credibilitatea, sporind confuzia publică cu privire la separarea puterilor în stat?!", mai scrie Mona Pivniceru, făcând referire la recentele discuții în crae s-a contrazis cu președintele României.
Președintele Traian Băsescu le-a cerut magistraților la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 10 septembrie să reia judecarea proceselor și să intre în legalitate. "Vreau să știți interpretarea mea, dacă are vreo valoare pentru dvs: Faptul că nu funcționează instanțele, nu se judecă este împotriva legii. Unii dintre dvs nici n-aveți curaj să spuneți cuvântul grevă, dar asta este în termeni reali. Justiția trebuie să intre imediat în legalitate. Este o solicitare pe care v-o adresez: intrarea în legalitate a justiției", a declarat șeful statului, adăugând că "cei păgubiți nu sunt politicienii, ci justițiabilii".