Ultimele Stiri· 2 min citire

Administrația Obama susține Georgia cu fermitate

Administrația Obama susține Georgia cu fermitate

Administrația Obama susține Georgia cu fermitate

Publicat23 iul. 2009, 03:52
Actualizat23 iul. 2009, 03:55
SursăRealitatea TV

Administrația Obama susține Georgia cu fermitate, dar liderul de la Tbilisi, Mihail Saakașvili trebuie să facă mai mult pentru promovarea democrației în fosta republică sovietică. Acesta a fost mesajul pe care vicepreședintele american Joe Biden l-a transmis autorităților cu prilejul vizitei oficiale în Georgia.

Înaintea dineului oficial oferit în cinstea demnitarului american, președintele georgian și-a reafirmat poziția.

"Este important ca lumea să înțeleagă că nu ne vorm preda niciodată, că vom continua, cu ajutorul prietenilor noștri, să rezistăm pașnic în fața invadatorilor care urmăresc să distrugă integritatea noastră teritorială, să ne răpească independența, să ne schimbe istoria și să legitimeze efectele brutalelor epurări etnice.", a declarat Mihail Saakașivili, președintele Georgiei.

Biden i-a dat asigurări lui Saakașvili că Statele Unite rămân alături de Georgia.

"Cu un an în urmă am venit în Georgia care traversa o situație foarte dificilă. Am fost mândru să fiu alături de voi, iar motivul pentru care președintele Obama mi-a cerut să revin este simplu și clar, pentru cine vrea să audă, și anume că America este alături de voi acum și va continua să fie.", a afirmat Joe Biden, vicepreședinte SUA.

Saakașvili, pe care opoziția îl acuză de o serie de încălcări ale drepturilor omului, a promis, luni, reforme politice. Opozanții președintelui au blocat miercuri centrul capitalei Tbilisi și au strigat sloganuri antiprezidențiale.

Vicepreședintele american a ajuns la Tbilisi după o vizită în Ucraina, unde le-a dat asigurări autorităților de la Kiev de sprijinul Statelor Unite. Politica administrației Obama de refacere a relațiilor diplomatice cu Kremlinul, grav afectate în urma invaziei armatei ruse în Georgia în august anul trecut, a creat neliniște în țările din Estul Europei, care se tem că Statele Unite le vor abandona influenței Moscovei. Turneul vicepreședintelui american are menirea de a alunga aceste temeri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri