Sport· 1 min citire

Scandal în tenis. Federația riscă să rămână fără finanțare

Scandal în tenis. Federația riscă să rămână fără finanțare

Scandal în tenis. Federația riscă să rămână fără finanțare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 nov. 2017, 12:31

Adunarea Generală a Federației Române de Tenis a produs joi mult zgomot și s-a încheiat fără a avea și un rezultat final, adică un președinte pentru următorii 4 ani. Deocamdată, George Cosac, actualul președinte și Comitetul Director au primit votul pentru a-și continua activitatea.

Și la aceste alegeri, problemele au plecat de la numărul cluburilor care au drept de vot. Pe de-o parte, FR de Tenis a susținut că pot vota toți cei 362 de membri afiliați. La Adunarea Generală au fost prezenți doar 143 de membri. Pe de altă parte, MTS – prin delegații oficiali care i-a avut în sală – a susținut că pentru a intra în legalitate, deciziile trebuie luate de cei 54 de membri fondatori și nu de întreaga masă de membri afiliați, dar fără drept de vot! Problemele pleacă de la faptul că restul cluburilor până la 362, afiliate la Federația Române de Tenis, plătitoare de cotizații, nu au primit și avizul MTS, în sensul de a fi înscrise în registrul federațiilor, scrie Mediafax. 

De altfel, Dacian Stan, directorul Direcției Juridice a MTS, s-a retras din Adunarea de joi.

”Conform legii educației fizice și sportului 69/2000, MTS dă un aviz care este obligatoriu pentru obținerea finanțării de la stat, conform actelor constitutive ale federațiilor sportive. Iar în aceste acte constitutive, din vina conducerilor care s-au perindat la FR de Tenis, nu au fost trecuți membrii noi afiliați de-a lungul anilor din 2002.”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport