Atletul Marian Oprea a declarat, luni, după ce a ratat, prin călcarea pragului, toate cele trei sărituri în calificări la triplusalt, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, că nu ar fi făcut deplasarea dacă i-ar fi trecut ”prin cap” că nu ar face față.
Marian Oprea a ratat calificarea în finala probei de triplusalt la Jocurile Olimpice de la Rio, după ce a ratat toate cele trei încercări prin călcarea pragului. Oprea (34 de ani) a ratat pragul la prima săritură în grupa A, iar următoarele două au avut același ”verdict”, astfel că nu a punctat nicio săritură în calificări.
”Nimic nu a mers. Ar fi mai mulți factori. Dacă ar fi să simplific, nu a fost cea mai bună zi din viața mea pentru o competiție. Antrenamentele sunt un lucru, concursul e altceva. Unele lucruri au mers, și au mers foarte bine, altele mai puțin bine. Unele sunt destul de proaste în ultimul timp. În general, lucrurile au stat OK. Dar nu în orice moment. Sunt dezamăgit. Nu aș fi făcut deplasarea la competiția aceasta dacă mi-ar fi trecut prin cap că nu aș face față. Din păcate, se pare că m-am înșelat. Ceea ce trebuia să fie cea mai importantă competiție de anul acesta și, probabil, din cariera mea, pentru că, probabil, e spre sfârșit, s-a dovedit a fi cea mai proastă competiție”, a declarat Marian Oprea după ratarea calificării, citat de site-ul oficial al CS Dinamo București.
Marian Oprea a mai spus că, deși a ratat prima săritură, ”chiar și a doua”, nu a fost demoralizant, cu atât mai mult cu cât rezultatul pe care trebuia să-l sară pentru finală nu era unul ”extraordinar de tare”.
”Am avut suficient de multe concursuri încât să mi se întâmple toate variantele posibile, de reușite și nereușite în ceea ce privește un concurs de calificare. Faptul că am ratat o săritură sau chiar și a doua, în niciun caz nu e demoralizant. Cu atât mai mult cu cât rezultatul pe care trebuia să-l sar pentru a mă califica în finală nu era unul extraordinar de tare. S-a intrat cu rezultatele medii, dar eu în momentul de față nu am fost capabil să ating acest rezultat. Să căutăm mai multe explicații ar fi în zadar” a mai spus atletul.
În carieră, Marian Oprea a mai participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 2004, când a obținut medalia de argint (17,55 metri) și în 2008, când s-a clasat pe locul 5 (17,22 metri).
Marian Oprea a fost al optulea sportiv tricolor care a ratat calificarea într-o fază superioară la JO de la Rio de când a început competiția atletică.