Sport· 1 min citire

Gest MINUNAT făcut de GINO IORGULESCU

Gest MINUNAT făcut de GINO IORGULESCU

Gest MINUNAT făcut de GINO IORGULESCU

Publicat9 apr. 2014, 17:38
SursăMediafax

Fostul fotbalist Nicolae Pescaru este după Viorel Turcu, Leonida Nedelcu, Aurel Iordăchescu și Cornel Vlad al cincilea beneficiar al Fondului de Solidaritate înființat de noul președinte al LPF, Gino Iorgulescu, la începutul acestui an pentru ajutorarea foștilor jucători cu probleme medicale grave.

Fostul jucător al echipei FC Brașov, acum în vârstă de 71 de ani, urmează să fie operat de prostată.
Nicolae Pescaru a jucat la FC Brașov în perioada 1962-1981, în 311 meciuri în Liga I. El este jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate pentru gruparea brașoveană și este, de asemenea, deținătorul recordului de goluri pentru FC Brașov, cu 62 de reușite în Liga I.

Fondul de Solidaritate a fost constituit la începutul acestui an de Gino Iorgulescu pentru ajutorarea foștilor fotbaliști care se confruntă cu probleme sociale grave, banii provenind din reducerea salariului noului președinte și al secretarului general Justin Ștefan. Înființarea fondului face parte din strategia adoptată de noua conducere a LPF privind organizarea și dezvoltarea activității fotbalistice profesioniste din România și se adresează celor care au contribuit de-a lungul timpului la evoluția fotbalului românesc

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport