Lumea canotajului românesc este în doliu. Antrenorul George Bulie, cel care a avut un rol important în începutul carierei marii campioane Simona Radiș, a murit fulgerător, la vârsta de 55 de ani.
George Bulie era cunoscut ca un om dedicat sportului, care a descoperit și a format tineri ajunși ulterior pe podiumuri importante. Printre aceștia se numără Simona Radiș, multiplă campioană olimpică, mondială și europeană.
George Bulie, găsit inconștient în biroul clubului
Tragedia s-a produs astăzi, la sediul Clubului Sportiv Botoșani. Antrenorul a fost găsit inconștient chiar în biroul său, iar la fața locului a fost chemată de urgență o ambulanță. George Bulie a fost preluat de echipajul medical și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe în stop cardiorespirator. Medicii au încercat să îl resusciteze, însă eforturile lor au fost în zadar. În cele din urmă, a fost declarat decesul.
Moartea lui George Bulie a fost o lovitură grea pentru cei care l-au cunoscut. Simona Radiș, sportiva pe care acesta a selecționat-o și a îndrumat-o la început de drum, a transmis un mesaj emoționant după aflarea veștii.
“Primesc cu tristețe această veste, dumnealui fiind persoana care m-a selecționat și care mi-a fost alături în primii ani de activitate sportivă. A fost un antrenor dedicat și a îndrumat mulți copii spre performanță. Condoleanțe familiei care trece prin clipe grele în aceste momente!”, a precizat multipla campioană olimpică.
Omul care a văzut o campioană într-o elevă de 14 ani
George Bulie va rămâne în memoria sportului românesc drept unul dintre oamenii care au știut să vadă talentul acolo unde alții poate nu l-ar fi observat. Era cunoscut pentru selecțiile pe care le făcea în școlile din județ, mai ales în mediul rural, unde căuta copii potriviți pentru canotaj.
În anul 2011, în timpul unei astfel de selecții la școala din comuna Avrămeni, a remarcat-o pe Simona Radiș. Sportiva avea atunci doar 14 ani. Antrenorul a înțeles rapid că fata avea un potențial uriaș și a reușit, după discuții cu familia, să o convingă să urmeze drumul sportului de performanță.
George Bulie a lucrat ani la rând alături de soția sa, antrenoarea Iulia Bulie. Împreună, cei doi au format și au îndrumat mulți tineri care au ajuns să reprezinte România la cel mai înalt nivel. Pe lângă Simona Radiș, un alt sportiv important descoperit și pregătit de soții Bulie este Mugurel Vasile Semciuc, vicecampion olimpic. Prin munca lor, cei doi antrenori au contribuit direct la rezultatele canotajului românesc și la promovarea sportului botoșănean.
George Bulie, Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani
Pentru activitatea sa și pentru contribuția adusă sportului, George Bulie a primit, în anul 2021, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani. Distincția a fost o recunoaștere a muncii sale și a felului în care a promovat Botoșaniul prin sportivii pe care i-a descoperit și i-a ajutat să ajungă la performanță.