Simona Halep, locul 4 WTA și cap de serie numărul 4, s-a calificat, joi, în finală la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 mondial și favorita nr. 2, scor 6-4, 3-6, 6-3.
În finală, Halep o va întâlni pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, locul 47 WTA. Viitoarea adversară a Simonei a învins-o, joi, scor 7-6 (4), 3-6, 6-3, pe elvețianca Timea Bacsinszky și a devenit prima sportivă din Letonia, din toate timpurile, calificată într-o finală la Roland Garros.
Simona Halep a spus că mai simte dureri la glezna accidentată în finala turneului de la Roma.
"Glezna, nu știu cum rezistă, simt durerea în timpul meciului, dar nu îmi pasă, nu mă gândesc la asta. Să fiu în finală este o fericire, sunt fericită, mândră, partea psihică m-a ajutat mult la acest turneu la toate meciurile și astăzi în setul trei. În setul doi am fost puțin căzută psihic, dar apoi a fost bine. Sunt bine, sunt bucuroasă și doar vreau să rămân concentrată. M-am speriat în privința gleznei, pentru că mi-au spus că este ceva rupt, nu știam ce înseamnă. Dar am refuzat să accept că nu pot juca și m-am recuperat rapid datorită gândirii pozitive. Mă simt bine pe teren și simt că jocul meu a fost puternic astăzi și pe parcursul turneului și sper că în finală va fi mai puternic. Am nevoie de asta", a declarat Simona Halep.