Consiliul General al Municipiului București a aprobat marți o hotărâre prin care este recunoscută o sumă de 34.047.130 de lei datorată Societății de Transport București (STB) pentru servicii de transport public efectuate în perioada ianuarie-iulie 2021.
Suma provine din regularizări aferente serviciilor prestate în intervalul menționat, iar plata acesteia a ajuns pe masa CGMB după ce, în anii anteriori, autoritățile au constatat că nu exista un angajament legal în baza căruia factura să poată fi achitată.
Factura de 34 de milioane de lei a fost transmisă în urma unor regularizări
Potrivit hotărârii adoptate de CGMB, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADITPBI) a transmis Primăriei Municipiului București, în 2023 și 2024, facturi de regularizare anuală.
Documentele au fost întocmite în baza rapoartelor de audit tehnico-economic realizate pentru perioada 2018-2022. În urma acestor regularizări a rezultat și suma de 34.047.130 de lei datorată STB pentru serviciile de transport public prestate în perioada ianuarie-iulie 2021.
La momentul transmiterii facturilor, Direcția Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului București a apreciat că nu exista un angajament legal care să permită lichidarea și ordonanțarea la plată a serviciilor facturate.
În aceste condiții, Direcția Transporturi a propus ca serviciul prestat de STB să fie recunoscut printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București.
ADITPBI a anunțat executarea silită pentru suma datorată
Situația a devenit urgentă în iulie 2026, când ADITPBI a informat Primăria Municipiului București cu privire la executarea silită pentru suma de 34.047.130 de lei.
În acest context, CGMB a fost chemat să adopte hotărârea prin care prestația efectuată de STB să fie recunoscută, astfel încât suma rezultată din regularizări să poată fi achitată.
Directorul juridic al ADITPBI, Bogdan Boza, a explicat în cadrul ședinței Comisiei Economice a CGMB situația juridică în care au fost prestate serviciile de transport.
Acesta a arătat că problema vizează, de fapt, perioada 17 decembrie 2020 - 31 iulie 2021, întrucât contractul inițial dintre ADITPBI și STB ajunsese la termen în decembrie 2020.
„CGMB este chemat să ratifice o prestație efectuată de către STB în intervalul 17.12.2020 - 31.07.2021, în raport de care nu am avut efecte în contractul inițial, respectiv nr. 1/17.09.2018, care s-a împlinit, potrivit termenului, în 17.12.2020.”
Contractul a fost prelungit succesiv în perioada pandemiei
Bogdan Boza a explicat că lipsa unui contract în perioada respectivă a coincis cu situația generată de pandemia de COVID-19. Potrivit acestuia, contractul dintre asociație și STB a fost prelungit succesiv în anii 2020 și 2021.
„Motivul a fost foarte simplu: a fost suprapusă acea lipsă de contract cu situația existentă cu COVID-ul, în care am scos trei certificate de forță majoră. Negocierile dintre părți au durat până în luna iulie.”
Directorul juridic al ADITPBI a precizat că toate hotărârile AGA adoptate în acest context au fost aprobate cu majoritate de voturi.
„Toate aceste hotărâri AGA au fost aprobate cu majoritate de voturi. Au fost inițiate de primarul Capitalei, în dublă calitate - președinte ADITPBI și primar general - și au avut în vedere dispoziții legale care stipulau faptul că, indiferent dacă există sau nu un contract, acel operator, în raport de care contractul inițial a ajuns la termen, are obligația asigurării continuității prestării serviciului”, a precizat Bogdan Boza în ședința Comisiei Economice a CGMB.
Astfel, hotărârea adoptată marți de Consiliul General permite recunoașterea prestațiilor efectuate de STB și a facturii de 34.047.130 de lei rezultată în urma regularizărilor pentru serviciile de transport.