Social· 2 min citire

Bombardamentul rusesc de la Izmail, văzut din România. Localnicii din Tulcea au filmat exploziile - VIDEO

Atac drone/ Captură video

Atac drone/ Captură video

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 28 sept. 2026, 10:48

Exploziile produse în urma bombardamentului rusesc asupra portului ucrainean Izmail au fost filmate de localnici de pe malul românesc al Dunării, în județul Tulcea. Imaginile surprind deflagrațiile care au luminat cerul în noaptea de duminică spre luni, în timpul atacului.

Imagini cu exploziile din Izmail, surprinse din Tulcea

Mai multe imagini cu momentele atacului din apropierea graniței au fost publicate pe Facebook de platforma locală Drumuri Dobrogene. Potrivit acesteia, materialul video a fost realizat de localnici în cartierul Dallas din municipiul Tulcea.

Un alt clip video, filmat de localnici în localitatea Malcoci, a fost publicat de Ora de Tulcea, după ce oamenii din zonă au primit mesajul RO-Alert prin care erau avertizați să se adăpostească.

Alerta a fost declanșată cu câteva minute înainte, la ora 20:35, după ce sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o țintă aeriană care evolua inițial pe teritoriul Ucrainei, la nord de Chilia Veche. Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de urgență de pe Baza 86 Borcea.

Localnicii din Tulcea, alertați de zgomotele avioanelor de vânătoare

ISU Tulcea a informat că în urma alertei au fost recepţionate în dispecerat trei apeluri care semnalau faptul că se aud avioane de vânătoare şi solicitau informaţii.

"În urma alertei, au fost recepționate în dispeceratul ISU Delta trei apeluri care semnalau faptul că aud avioane de vânătoare și solicitau informații", au transmis reprezentanții ISU Delta.

De altfel, și pe rețelele sociale, unele persoane au semnalat zgomotul puternic al motoarelor de avion care se auzea foarte aproape de blocurile din municipiul Tulcea.

"În seara aceasta, RO-ALERT-ul a venit mai devreme. La un sfert de oră după avioane. Avioane care parcă zboară printre blocuri, așa aproape se aud, și nu se mai opresc. Iar bombardamentele sunt probabil la Ismail, că se aud bine", a scris un localnic din Tulcea, într-o postare pe Facebook.


Duminică seara, radarele României au detectat o dronă la nord de Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Conform procedurilor, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru a monitoriza situația. Ulterior, la ora 20:35, a fost transmis un mesaj RO-ALERT.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social