Jurnalistul Dan Andronic a declarat, la JOCURI DE PUTERE, că este de părere că Klaus Iohannis s-ar putea să nu intre în turul II al prezidențialelor.
"Despre Klaus Iohannis nici nu pot să spun că e o dezamăgire pentru că nu aveam mari speranțe. Dar este un model de om politic care cred că s-ar putea să nu intre în turul II. Dacă intră în turul II, ar putea să câștige. În mod cert, de ceva vreme Klaus Iohannis nu-și găsește ritmul. Una e să se vorbească despre tine și alta e să înceapă lumea să te vadă. Nu vă mirați dacă, în următoarele sondaje o să îl vedeți pe Klaus Iohannis mai jos decât a intrat", a spus Dan Andronic.
Jurnalistul a vorbit și despre tăcerea lui Klaus Iohannis pe care o consideră "nejustificată".
"E vorba de o tăcere nejustificată. Tăcerea e un gol, un hău. Nu îmi dau seama dacă acesta e stilul lui Iohannis. S-ar putea să fie pur și simplu sfătuit de ceilalți să stea în așteptare, pe ideea că lucrurile se așează mult mai bine în spatele lui decât în fața lui", a mai spus Andronic.
Dan Andronic a vorbit și despre Crin Antonescu care nu a mai intrat în cursa prezidențială.
"Întotdeauna la Crin Antonescu s-a văzut o lipsă de consistență. Crin Antonescu nu a picat la testul inteligenței, ci la testul anduranței. Era un om politic care ar fi vrut să joace la cel mai înalt nivel, dar din când în când. E un joc care nu poate fi jucat așa. Ori te implici 100%, ori îți vezi de cu totul altceva. Nu mai ai viață de familie, trebuie să fii acel om care își dorește să devină premier sau președinte. Campania cu Antonescu ar fi arătat în mod cert altfel decât cu Klaus Iohannis", a mai spus Andronic.