Partidul Național Liberal a anunțat, printr-un comunicat de presă, că respectă decizia ICCJ de a se pronunța pe 30 septembrie, în dosarul lui Klaus Iohannis, dar susține, totodată, că este important ca instanța supremă ”să soluționeze de urgență” acest dosar, înainte de începerea campaniei electorale.
”Respectăm decizia instanței de astăzi, de a se pronunța pe 30 septembrie, dar credem că este important ca Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze,de urgență, dosarul președintelui PNL, Klaus Iohannis. Candidatura lui Klaus Iohannis este una certă și, din respect pentru români, pentru milioanele de oameni care și-au exprimat susținerea față de prezidențiabilul ACL, este esențial ca această speță să fie lămurită înainte de începerea campaniei, dintr-un motiv foarte simplu: această confruntare electorală trebuie să fie una sănătoasă și nu una viciată de subiecte false”, se arată într-un comunicat al PNL, semnat de purtătorul de cuvânt al partidului, Alina Gorghiu, anunță Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al PNL amintește, totodată, că Iohannis a avut câștig de cauză în prima instanță, Curtea de Apel Alba.
”Avem toată încrederea că Înalta Curte de Casație și Justiție va menține același verdict. Românii au dreptul ca în această campanie electorală să afle cum va arăta viitorul României în viziunea candidaților înscriși în cursa pentru prezidențiale, și nu să asiste la dispute sterile care încearcă să mute accentul de la lucrurile cu adevărat importante pentru cetățeni”, mai precizează Gorghiu.
Instanța supremă a amânat joi, pentru 30 septembrie, decizia privind admisibilitatea, în principiu, a judecării recursului formulat, în dosarul în care Agenția Națională de Integritate îl acuză pe Klaus Iohannis de incompatibilitate.
Mai multe pe Mediafax.