Audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan au început luni, la ora 14:00, în comisiile parlamentare de specialitate. Procedura se desfășoară pe parcursul a două zile, iar audierile au început cu un aviz negativ. Votul final asupra noului Guvern este programat pentru miercuri.
UPDATE - A început audierea lui Radu Miruță pentru Ministerul Apărării
UPDATE- Tanczos Barna, după avizul favorabil din Parlament: ”Am avut proiecte de legi semnate inclusiv de AUR”
Ministrul propus pentru Agricultură, Tanczos Barna, a declarat luni, după ce a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de agricultură din Parlament, că nu a existat nicio negociere, nici în privința votului, nici în ceea ce privește întrebările.
”Aşa cum am spus la această comisie, de mai multe decenii există o abordare raţională în interesul fermierilor, transpartinică şi mă bucur că putem discuta, indiferent de situaţie, cu membrii celor două comisii de la Senat şi de la Cameră, despre agricultură, despre priorităţi, despre soluţii, indiferent de situaţia politică. Sper că este în interesul fermierilor ca lucrurile să se întâmple aşa în comisiile de agricultură”, a precizat Tanczos Barna, după audiere.
Oficialul a subliniat că, în ultimele cinci luni, cel mai important obiectiv a fost să colaboreze cu toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică.
”Am avut proiecte de legi semnate inclusiv de AUR, pe care le-am adus eu la comisie şi i-am rugat pe colegi să semnăm cu toţii pentru că este în interesul fermierilor şi nu căutăm aici dezbateri politice la o comisie de specialitate”, a mai spus Tanczos Barna.
UPDATE - Tánczos Barna, aviz favorabil în comisiile de specialitate
Tánczos Barna, propus pentru funcția de viceprim-ministru și ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a primit aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate. În urma votului, 20 de membri ai comisiilor au votat pentru, 16 s-au abținut, iar unul a votat împotrivă.
UPDATE- Sebastian Burduja, după avizul negativ în audierea din comisii: ”Vreau să-mi prezint scuzele faţă de români”
"Le mulţumesc colegilor care au răspuns apelului meu de a scoate energia şi securitate energetică a ţării de sub lupta politică partizană. Nu toţi au înţeles asta şi asta s-a văzut şi la vot, dar cred că cel mai important examen de azi nu a fost în faţa Comisiei, ci prin ceea ce am spus în faţa românilor. De aceea am început fiind şi primul ministru audiat şi vreau să-mi prezint scuzele faţă de români, pentru că în toate aceste luni de zile nu am reuşit cu toţii, indiferent de partid, să găsim o soluţie pentru a le face viaţa mai bună", a declarat Sebastian Burduja, după audierea în comisiile de specialitate.
Liberalul a afirmat că românii s-au săturat de aceste certuri pe scaune, pe fotolii.
"E adevărat că nu Partidul Naţional Liberal şi-a dărâmat propriu guvern, alţii au făcut-o, dar finalmente răspunderea este comună pentru toate forţele politice. Şi mi se pare de bun simt să le spunem românilor că ne pare rău şi că avem de făcut lucrurile mult mai bine pe viitor", a mai spus Burduja.
UPDATE - Sebastian Burduja, aviz negativ pentru Ministerul Energiei
Sebastian Burduja, propus pentru funcția de ministru al Energiei, a primit aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate. În urma votului, 34 de membri ai comisiilor s-au pronunțat împotrivă, 24 au votat pentru, iar cinci s-au abținut.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Orarul audierilor miniștrilor nominalizați
Luni, 28 septembrie, audierile miniștrilor propuși vor avea loc între orele 14:00 și 20:00, după următorul program:
14:00 – Sebastian Burduja – ministrul Energiei
15:00 – Tánczos Barna – viceprim-ministru, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
16:00 – Radu Miruță – viceprim-ministru, ministrul Apărării Naționale
17:00 – Cătălin Drulă – ministrul Transporturilor și Infrastructurii
18:00 – Alexandru Nazare – ministrul Finanțelor
19:00 – Irineu Darău – ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
Marți, 29 septembrie, audierile vor continua între orele 10:00 și 20:00, conform următorului program:
10:00 – Mircea Abrudean – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne
11:00 – Dragoș Pîslaru – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
12:00 – Raluca Turcan – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
13:00 – Oana Gheorghiu – ministrul Sănătății
14:00 – Oana Țoiu – ministrul Afacerilor Externe
15:00 – Andrea Chiș – ministrul Justiției
16:00 – Bulcsú Koppány Ötvös – ministrul Culturii
17:00 – Mihai Dimian – ministrul Educației și Cercetării
18:00 – Cseke Attila – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
19:00 – Diana Buzoianu – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor