Politica· 2 min citire

Dosarul Fănel Bogos. Președintele CJ Vaslui Ciprian Trifan a ajuns la DNA Iași! Întâlnirea din biroul său, în atenția procurorilor VIDEO

Ilie Bolojan și Fănel Bogos

Ilie Bolojan și Fănel Bogos

Publicat10 sept. 2026, 09:30
Actualizat10 sept. 2026, 10:01
SursăRealitatea PLUS

Ciprian Trifan, unul dintre martori cheie în dosarul mitei din biroul premierului, a ajuns la sediul DNA Iași, joi dimineață. Înainte de audieri, președintele Consiliului Județean Vaslui a declarat că afaceristul Fănel Bogos s-a întâlnit cu Mihai Barbu în biroul său. De altfel, se pregătește prelungirea controlului judiciar pentru omul de afaceri din Vaslui și Constantin Hant, cât și alți inculpați din dosar. Între timp, se pregătește audierea lui Ilie Bolojan.

UPDATE - Avocații lui Fănel Bogos au ajuns la DNA Iași.

UPDATE - Președintele Consiliului Județean Vaslui Ciprian Trifan (PSD) a ajuns, joi dimineață, la sediul DNA Iași. Acesta a intrat în sediul instituției, unde va sta față în față cu procurorii anticorupție. Înainte de a intra în sediul DNA, Trifan a afirmat că nu a fost citat, ci a fost invitat. Înainte de audieri, acesta a afirmat că în biroul său ar fi avut loc o întâlnire între Fănel Bogos și Mihai Barbu, lider PNL Vaslui. Trifan susține însă că nu ar fi asistat la acea întâlnire.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un martor-cheie este așteptat astăzi la DNA Iași, în dosarul în care este vizat omul de afaceri Fănel Bogos. Acesta ar putea oferi informații bombă despre întâlnirea dintre afaceristul Fănel Bogos și Ilie Bolojan, despre care procurorii încearcă să afle în ce condiții a avut loc și dacă are vreo legătură cu ancheta privind presupusa mită de 1,5 milioane de euro.

Procurorii vor să afle de la acest martor detalii despre o presupusă întâlnire dintre omul de afaceri Vasluian și Ilie Bolojan. Audirea are loc într-un dosar disjuns, în care apar și alte nume din zona guvernamentală, printre care Cristina Trăilă, deja audiată.

Întâlnirea dintre Bogoș și Bolojan ar fi fost confirmată, dar anchetatorii verifică în ce condiții s-a desfășurat și dacă are legătură cu acuzațiile din dosar. În cauză se vorbește despre o presupusă mită în valoare de 1,5 milioane de euro.

Procurorii pregătesc și verificări pe laptopuri, telefoane și documente ridicate. În plus, nu este exclus ca Ilie Bolojan să fie chemat la audieri. Ancheta continuă, iar toate persoanele menționate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica