Premierul Ludovic Orban a avut în prima zi a vizitei sale la Bruxelles întâlniri cu mai mulți lideri europeni, printre care președintele Consiliului European, Charles Michel, și negociatorul-șef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, Michel Barnier.
În cadrul întrevederii pe care a avut-o cu președintele Consiliului European, Orban l-a asigurat pe acesta de sprijinul deplin al României "în promovarea Agendei Strategice" a Uniunii Europene.
"O foarte bună întâlnire cu Charles Michel la prima mea vizită la Bruxelles. L-am asigurat de sprijinul deplin al României în promovarea Agendei Strategice și a obiectivelor sale cheie. Provocările la adresa Uniunii Europene trebuie abordate cu soluții echilibrate și luând în considerare interesele cetățenilor", a scris Orban pe Twitter după întâlnire.
Premierul a avut, de asemenea, o întâlnire cu Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, conform Agerpres.
"Am fost de acord cu Michel Barnier că viitorul parteneriat cu Marea Britanie trebuie să fie ambițios și echilibrat și să ia în considerare aspecte dincolo de cadrul comercial și economic. Protejarea drepturilor cetățenilor rămâne cap de listă pe agenda noastră", a scris premierul român într-un alt mesaj pe Twitter.
Ludovic Orban a avut marți încă trei întâlniri, cu comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, cu vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, și cu comisarul european pentru buget și resurse umane, Johannes Hann.