Liderul tineretului ALDE: "Voi vota ieşirea din guvernarea Dăncilă"

Monday, 26 August 2019, 12:07, Sursă: REALITATEA.NET

Claudiu Daniel Catana anunţă că va vota pentru ieşirea de la guvernare, în şedinţa de azi a conducerii partidului. Acesta afirmă că va vota şi pentru noul proiect politic alături de Pro România.

Adaugă părerea ta

"Voi vota, astăzi la sedinta Delegatiei Permanente pentru ieșirea ALDE din guvernarea Dăncilă și pentru noul proiect politic: Alianța cu Pro-România. Cred că, împreună cu partenerii noștri, vom construi cea mai bună ofertă de dezvoltare a României.

O ofertă pe care am convingerea că, împreună, vom fi capabili să o onorăm. Sunt convins, de asemenea, că toți colegii din conducerea ALDE înțeleg însemnătatea deciziei de astăzi și vor vota în consecință. Așa cum am mai spus, între a rămâne captivi într-o guvernare PSD fără cap, care și-a epuizat resursele de îndeplinire a programului de guvernare, și a genera un proiect și un suflu nou în politica românească, alegerea este simplă.

Iar cel mai bun argument că această decizie este cea corectă îl reprezintă tocmai isteria cu care o comentează, pe rețelele sociale, propagandiștii de serviciu ai lui Klaus Iohannis și ai USR. Acești oameni, care nu mai știu dacă să ne acuze de „ciolăneală” sau de oportunism politic, știu foarte bine că ambițiile lor sunt amenințate nu de PSD-ul paralizat al doamnei Dăncilă, ci de alianța ALDE-Pro-România. O alianță așteptată de foarte mulți români care, deși nu se exprimă pe Facebook, își iubesc țara și îi vor binele".

"Noi, oamenii din ALDE, ne aflăm în aceste zile în fața unei decizii majore pentru viitorul scenei politice și al țării. Avem de ales între a rămâne captivi într-o formulă de guvernare care și-a pierdut complet busola și credibilitatea și a genera un proiect și un suflu politic nou, care să aducă alături de noi milioanele de români care au acordat votul lor partidelor din actualul arc guvernamental, în anul 2016. 
Cred că alegerea este una destul de simplă. 

Pe de-o parte, putem merge pe un drum înfundat alături de un PSD aflat în impas politic, incapabil să ducă la îndeplinire programul de guvernare asumat împreună. Este acel PSD luat prizonier de doamna Dăncilă. Din păcate, premierul Viorica Dăncila și PSD nu par capabili să înțeleagă necesitatea unui nou restart pentru guvern, nu par capabili să înțeleagă că romanii consideră într-o proporție covârșitoare, că direcția țării nu este una bună.

Preferă să mențină lucrurile în forma actuală demonstrandu-ne astăzi că sunt cel mai prețios aliat al candidatului la președinție Klaus Iohannis. Acest drum înfundat înseamnă, de fapt, să-i deschidem lui Klaus Iohannis porțile Palatului Cotroceni pentru al doilea mandat și ale Palatului Victoria, pentru acele forțe politice care au dovedit că disprețuiesc majoritatea tăcută a românilor – PNL și USR.


Pe de altă parte, putem merge pe un drum nou, care poate însemna victoria în alegerile prezidențiale a domnului Călin Popescu-Tăriceanu, precum și o construcție politică nouă, care să recâștige încrederea României tăcute. Încrederea milioanelor de români care vor să trăiască într-o țară prosperă și demnă, tratată cu respect de partenerii externi, o țară în care drepturile fiecăruia dintre ei nu sunt amenințate de un stat abuziv și corupt.

România are nevoie de o construcție politică stabilă și capabilă să aplice acele măsuri pe care doamna Dăncilă a dovedit că nu este în stare să le ducă la bun sfârșit. În primul rând, construcția autostrăzilor la care ne-am angajat prin programul de guvernare din anul 2016. Acest drum nou presupune asumarea a două decizii curajoase: ieșirea din guvernul Dăncilă, paralizat și prizonier al lui Klaus Iohannis și constituirea alianței politice cu Partidul Pro România.

De aceea, adresez un apel public tuturor colegilor mei din ALDE pentru adoptarea acestor decizii. Este momentul să construim un proiect nou și o Românie puternică și demnă în jurul președintelui Călin Popescu-Tăriceanu!", scrie pe Facebook liderul tinerilor din ALDE