Consilierul prezidențial Leonard Orban a declarat, miercuri, că ''întregul proiect european'' este pus sub semnul întrebării în contextul crizei refugiaților, afirmând că efectele fluxului migraționist se simt deja în zona economică, iar dacă acesta va continua întreaga piață internă va fi afectată.
''Criza migrației pune sub semnul întrebării, și nu ezit să o spun, întregul proiect european. Spațiul Schengen este parțial suspendat. Efectele se văd deja în zona economică. Dacă lucrurile vor continua este evident că întreaga piață internă a UE va fi afectată'', a declarat consilierul prezidențial Leonard Orban, în cadrul ședinței Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților în care ambasadorul Olandei la București, Stella Ronner-Grubačić, a prezentat prioritățile președinției olandeze a Consiliului Uniunii Europene.
Consilierul prezidențial a afirmat că, potrivit studiilor care deja au început să apară, costurile pe care le implică renunțarea la spațiul Schengen sunt ''enorme'', fiind vorba de ''zeci de milioane de euro pentru o perioadă de destul de scurtă de timp''.
El a precizat că la nivel european trebuie găsite soluții astfel încât spațiul Schengen să fie menținut, ''este adevărat, într-o formă reformată''. Orban a spus că ''intervalul de timp existent la nivel european pentru luarea unor hotărâri decisive se restrânge din ce în ce mai mult'', scrie Mediafax.
''Au fost înalți oficiali europeni, inclusiv primul ministru olandez care vorbea despre maxim două luni pentru găsirea unor soluții decisive.(...) Unele decizii, după părerea mea, au fost luate prematur. De exemplu, s-au luat decizii privind relocarea, dar pe de altă parte putem constatat că mecanismele nu erau puse la punct'', a spus Orban.
Potrivit acestuia, din 160.000 de persoane care ar fi trebuit să fie relocate, mai puțin de 400 au fost efectiv relocate, ''ceea ce arată clar că centrele de primire nu au fost gata, alte proceduri nu au fost parcurse și logic ar fi fost întâi să se stabilească mecanismele și apoi să se ia deciziile privind relocarea''.
În rândul deciziilor importante luate la nivel european, Orban a amintit planul de acțiune UE –Turcia și înțelegerile cu țările din Africa, la care s-a ajuns la summitul de la Malta, care produce efectul pe termen mediu și lung.