Președintele Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă un mesaj de condoleanțe la încetarea din viață a doi militari români căzuți la datorie în timpul unei misiuni în Afganistan, anunță Administrația Prezidențială, într-un comunicat.
Redăm în continuare, mesajul președintelui:
„Am primit cu durere vestea încetării din viață a celor doi militari români căzuți la datorie astăzi, în Afganistan.
Militarii noștri și-au servit țara cu devotament și curaj și vor rămâne veșnic în amintirea mea și a poporului român.
În aceste momente de tristețe, transmit sincere condoleanțe familiilor îndoliate.
Militarului rănit în aceeași misiune îi urez însănătoșire grabnică și să se întoarcă cu bine acasă", se arată în comunicat.
Doi militari români aflați în misiune în Afganistan au murit, anunță Ministerul Apărării.
Doi militari români și-au pierdut viața și un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă dimineață, în apropiere de Kandahar, în timpul executării unei misiuni de instruire a polițiștilor afgani, anunță MApN într-un comunicat.
"În urma incidentului, celor trei militari de la forțele pentru operații speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la fața locului și au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian și sergentul Vizireanu Adrian nu au supraviețuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.
Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe familiilor militarilor decedați și urmărește cu atenție evoluția situației medicale a celui rănit", precizează comunicatul.
„Am aflat cu profundă tristețe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât și în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanțe familiilor, prietenilor și camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc.