Politica· 3 min citire

Iohannis pregătește al șaselea referendum de după '89 și al treilea privind legislația

Iohannis pregătește al șaselea referendum de după '89 și al treilea privind legislația

Iohannis pregătește al șaselea referendum de după '89 și al treilea privind legislația

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 ian. 2017, 21:48

Referendumul pe tema grațierii și a schimbării codurilor penale anunțat, luni seara, de către președintele Klaus Iohannis, va fi a șasea consultare populară de după 1989 și a treia având ca obiect modificarea legislației. Pentru ca acest demers să se concretizeze, președintele Klaus Iohannis va trebui să consulte Parlamentul, care are termen 20 de zile pentru a se pronunța. În absența unei decizii a Legislativului în interiorul acestui termen, președintele poate emite decretul privind organizarea referendumului, procedura constituțională considerându-se îndeplinită.

Conform articolului 90 din Constituție, Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la probleme de interes național.

Potrivit Legii referendumului, referendumul național constituie forma și mijlocul de consultare directă și de exprimare a voinței suverane a poporului român cu privire la: revizuirea Constituției; demiterea Președintelui României; probleme de interes național.

Articolul 11 al legii prevede că președintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să își exprime voința prin referendum cu privire la probleme de interes național, problemele care se supun referendumului și data desfășurării acestuia fiind stabilite de șeful statului prin decret.

"Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului inițiat de președintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în ședința comună a celor două Camere, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Președintelui", notează textul legii.

Dacă Parlamentul nu își transmite punctul de vedere în termenul de 20 de zile, șeful statului emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituțională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită. Aducerea la cunoștință publică a datei referendumului național se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, și prin presă, radio și televiziune, iar campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoștință publică a datei referendumului.

Cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin "DA" sau "NU" asupra problemei supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate. Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, iar rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

După scrutin, rezultatele centralizate la nivel național de către Biroul Electoral Central, cuprinzând numărul voturilor valabil exprimate pentru fiecare răspuns de pe buletinul de vot și numărul voturilor nule, se înaintează, cu pază militară, la Curtea Constituțională, în termen de 24 de ore de la încheierea centralizării. Curtea Constituțională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național și confirmă rezultatele acestuia. Curtea Constituțională publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în presă.

Potrivit news.ro, acesta ar fi al șaselea referendum național și al treilea solicitat de un șef al statului cu privire la modificare legislației. Precedentele au avut loc în 2003 - modificarea Constituției; 2007 - demiterea președintelui; 2007 - introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României; 2009 - referendum pentru trecerea la Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari; 2012 - referendum pentru demiterea președintelui României.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica