Klaus Iohannis a reconfirmat faptul că îi acordă susținere Laurei Codruța Kovesi pentru postul de procuror european.
"Se știe în Europa că o susțin pe dna Kovesi, dar acest post nu intră în negocieri E un capitol separat și am speranța că acest post i se va asigura dnei Kovesi. Eu asta îmi doresc. Are șanse bune (Kovesi) să ajungă procuror-șef, dar garantat nu este!" a spus Iohnnis în cadrul unei conferințe de presă de la Cotroceni.
Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, este favorit pentru șefia Parchetului Național Financiar din Franța, corespondentul DNA, relatează postul de televiziune TV5Monde.
În cazul în care Jean-François Bohnert va fi numit în funcția de șef al Parchetului Național Financiar, Laura Codruța Kovesi va deveni singurul candidat pentru funcția de procuror-șef în cadrul Parchetului European.
Iohannis a fost întrebat și despre afirmațiile lui Dacian Cioloș, care spunea că a discutat cu președintele francez Emmanuel Macron pentru susținerea fostei șefe a DNA la conducerea Parchetului European.
"Fiind o temă de mare vizibilitate, tot felul de politicieni se agață de ea. Dar dacă contribuie la reușită, e bine", a spus Iohannis, zâmbind.