Afirmând că liderul liberal Klaus Iohannis va fi declarat incompatibil de ANI, Victor Ponta "s-a pronunțat într-o chestiune unde nu avea ce se pronunța", a declarat candidatul ACL la alegerile prezidențiale, la Realitatea TV. În opinia acestuia, prin afirmațiile sale, premierul "denotă un dispreț față de independența justiției".
"Cu siguranță nu se tranșează nimic pe 18 noiembrie, decât se va judeca dacă, în principiu, recursul ANI este admisibil, adică dacă se va judeca speța sau nu. Probabil, pe 18 noiembrie, instanța va stabili admisibilitatea de principiu și va da un termen la care se va dezbate această speță. Din experiența altor colegi primari care au primit termene (...), putem să ne gândim probabil la un termen de judecare undeva în primăvara lui 2015. Deci în 18 noiembrie nu se va judeca recursul", a spus Klaus Iohannis, la Realitatea TV, în emisiunea "Prime Time News".
Întrebat dacă și-ar fi dorit să se fi tranșat acest proces înainte de 18 noiembrie, Iohannis a răspuns: "Cu siguranță, fiindcă eu îmi cunosc dosarul, nu sunt în incompatibilitate, așa cum susține ANI. Nu-mi fac niciun fel de problemă, dar pentru campania electorală ar fi fost mai bine dacă dosarul ar fi fost finalizat înainte să înceapă campania. Acest dosar este folosit în campanie împotriva mea și de primul ministru, și de președinte, și de alți candidați care, în lipsă de idei proprii, folosesc această speță pentru a mă ataca."
Totodată, întrebat dacă asta înseamnă că-i dăunează campaniei, liderul PNL a replicat: "Nu știu dacă îmi dăunează sau nu, dar nu ar fi fost absolut necesar să avem această chestiune. Aș fi preferat să discutăm pe programul meu, pe anumite proiecte pe care vreau să le pun în practică, mai degrabă decât despre acest dosar."
În opinia sa, faptul că Victor Ponta s-a pronunțat "într-o chestiune unde nu avea ce se pronunța" trădează un "dispreț" față de independența justiției.
"Trebuie să remarcăm că primul ministru s-a pronunțat într-o chestiune unde nu avea ce se pronunța. Aflam astăzi de la televizor că, din Parlament, premierul a decretat, cum ar veni, că eu voi fi declarat incompatibil. Nu știu de unde are el această certitudine, poate aflăm azi-mâine că are un doctorat și în materie de incompatibilități, cine știe? Dar în niciun caz nu poate primul ministru al României să facă astfel de afirmații. Dacă Ponta era un simplu candidat, puteam s-o mai interpretăm ca și campanie electorală. Dar este inadmisibil ca premierul României, în fața camerelor de luat vederi, să declare cu fermitate ceea ce nu a declarat încă instanța. Este inadmisibil și, din acest motiv, noi am solicitat CSM-ului să se sesizeze pentru că nu putem lăsa astfel de afirmații în spațiul public fără să reacționeze cineva", a mai spus Iohannis.
"Domnul Ponta face astfel de afirmații care denotă un dispreț față de independența justiției. Nu avea ce se exprima în această chestiune câtă vreme procesul este în derulare, cum s-a exprimat și președintele, cu o zi înainte, aproape identic. Nu știm foarte exact dacă au fost vorbiți sau a fost o pură întâmplare", a încheiat Iohannis.