Președintele Klaus Iohannis a comentat, miercuri, verdictul de neplagiat dat de CNATDCU în cazul tezei de doctorat a procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi, spunând că ia de bună decizia dată de instituția abilitată să analizeze acest lucru și nu vrea să facă alte comentarii.
”Nu mai sunt profesor, ci președinte. Pentru această chestiune competenți sunt cei din CNATDCU”, a declarat Iohannis, întrebat cum interpretează verdictul dat de CNATDCU în condițiile în care chiar instituția respectivă a recunoscut că aproximativ 4% din teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi constituie plagiat.
”Nu este rolul meu să interpretez aceste detalii, dacă CNATDCU a dat această decizie de neplagiat, atunci iau această decizie de bună”, a mai adăugat președintele.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a plagiat în lucrarea de doctorat, a decis, joi, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care a arătat că retragerea titlului de doctor ar fi o decizie excesivă și neadaptată, relatează news.ro.
Comisia de lucru a notat în raportul ce a fost însușit de Consiliul General al CNATDCU că teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi prezintă preluarea unor pasaje din documente fără a le cita conform normei academice, dar acestea reprezintă circa 20 de pagini din 444, ceea ce înseamnă aproape 4% din teză.
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat, după decizia CNADTCU, că la universitățile cu ”toleranță zero la copiat” în cazuri similare cu cel al Codruței Kovesi se solicită refacerea tezei și aceasta nu ajunge să fie susținută. Ministrul a spus că, dacă vor fi formulate contestații la decizia CNATDCU, acestea vor fi cu siguranță analizate.