Politica· 1 min citire

Iohannis, despre REVIZUIREA CONSTITUȚIEI: Cred că nu mai e nicio șansă pentru un referendum

Iohannis, despre REVIZUIREA CONSTITUȚIEI: Cred că nu mai e nicio șansă pentru un referendum

Iohannis, despre REVIZUIREA CONSTITUȚIEI: Cred că nu mai e nicio șansă pentru un referendum

Publicat24 feb. 2014, 20:23
SursăMediafax

Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că nu crede că proiectul de revizuire a Constituției mai are vreo șansă să fie promovat, respectiv să se ajungă la convocarea referendumului pe această temă odată cu alegerile europarlamentare.

Iohannis a fost întrebat câte șanse mai dă promovării proiectului de revizuire a Constituției printr-un referendum organizat simultan cu alegerile europarlamentare.

"Nicio șansă, nici nu cred că se va ajunge acolo. (...) După părerea mea, strict personală, sunt șanse mari să nu avem referendum pe Constituție. Motivul ar fi că acest proiect a fost însușit de USL, dacă USL intră în dificultate sau se rupe, atunci cine ar mai susține acest proiect? Curtea Constituțională a făcut nenumărate comentarii pe proiectul de Constituție, toate acestea ar trebui readuse, rediscutate în USL, reformulate, unele abandonate. Nu sunt convins că mai există voința politică necesară pentru a duce mai departe un proiect de așa amploare", a declarat prim-vicepreședintele PNL.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica