SUA remarcă 'progresele substanțiale' înregistrate de România în lupta anticorupție, a transmis adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Victoria Nuland, în cadrul întrevederii pe care a avut-o, luni, cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Situația din Republica Moldova a constituit, de asemenea, un punct important pe agenda discuției. "Cei doi oficiali s-au arătat preocupați de situația din Republica Moldova și au subliniat necesitatea continuării procesului de reformă și a parcursului european al țării", se precizează într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
UPDATE: Printre subiectele atinse în cadrul discuției s-au numărat parteneriatul strategic cu SUA, eforturile României în domeniul reformei justiției și combaterii corupției, summitul NATO de la Varșovia, situația din Republica Moldova, dar și din Ucraina, precum și criza refugiaților și securitatea energetică.
"În cadrul întrevederii, s-a subliniat caracterul privilegiat al relațiilor bilaterale româno-americane și s-a reiterat hotărârea de a consolida în continuare, pe toate dimensiunile, Parteneriatul Strategic dintre România și SUA.
Un alt subiect de discuție a fost cel privind eforturile României în domeniul reformei justiției și combaterii corupției, doamna Nuland remarcând progresele substanțiale înregistrate în acest sens de autoritățile române.
În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis a subliniat determinarea țării noastre de a-și îndeplini angajamentele de membru al NATO, mai ales pe fondul provocărilor de securitate cu care comunitatea internațională se confruntă la ora actuală. Cei doi oficiali au convenit ca România și SUA să coopereze strâns în perspectiva pregătirii summitului NATO de la Varșovia, din iulie 2016.
Președintele României și asistentul Secretarului de Stat al SUA au avut și un schimb de vederi aprofundat pe tema evoluțiilor din vecinătatea estică a Uniunii Europene. Cei doi oficiali s-au arătat preocupați de situația din Republica Moldova și au subliniat necesitatea continuării procesului de reformă și a parcursului european al țării. O altă temă discutată a fost situația din Ucraina, care are un impact negativ direct asupra securității regionale.
În cadrul întrevederii, au mai fost abordate subiecte privind agenda europeană, precum cele referitoare la criza refugiaților, securitatea energetică și situația din regiunea Balcanilor de Vest", se precizează într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
UPDATE: În debutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a declarat: "Este o plăcere să vă primesc. A trecut exact un an de când ne-am întâlnit în același loc. Unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puțin și mă bucur că avem oportunitatea să discutăm unele dintre aceste lucruri", potrivit Agerpres.
La rândul său, oficialul american a arătat că vizita sa în România este un prilej de a sublinia că cele două țări sunt buni aliați.
"A fost o zi bună, cu multe progrese", a spus Nuland.
UPDATE: Cu siguranță vor fi luate în discuție elemente care țin de securitate, de cooperarea economică bilaterală, dar și elemente care țin de parteneriatul strategic cu SUA, o temă, de altfel, amintită de fiecare dată de oficialii români în cadrul întâlnirilor cu demnitarii americani, a transmis corespondentul Realitatea TV.
La întâlnirea de la Palatul Cotroceni se află și ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, și consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Leonard Orban, Andrei Muraru și Ion Oprișor.
Adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, Victoria Nuland, a ajuns la Palatul Cotroceni, luni, la orele prânzului, în cadrul unei noi vizite pe care o întreprinde la București. Oficialul american a fost întâmpinat de președintele Klaus Iohannis. Este pentru a doua oară când șeful statului se întâlnește cu Victoria Nuland.
Oficialul american a sosit duminică la București, iar la ora 20,00 a avut o întâlnire cu premierul Dacian Cioloș.
Și ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, se va întâlni, luni, cu Victoria Nuland, pe agenda discuțiilor figurând aspecte referitoare la cooperarea militară bilaterală, în cadrul Parteneriatului strategic româno-american, precum și la situația de securitate din regiune, potrivit MApN.
Ambasada SUA la București preciza, în cursul acestei săptămâni, la solicitarea Agerpres, că Victoria Nuland va efectua o vizită în România, unde va avea întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș.
"Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, se va întâlni cu președintele Iohannis, premierul Cioloș și alți reprezentanți ai noului Guvern, pentru a discuta probleme bilaterale de interes comun în cadrul Parteneriatului nostru strategic", se arăta în răspunsul Ambasadei Statelor Unite la București.
De altfel, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, s-a întâlnit încă de joi, în Lituania, cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru Europa și Eurasia, în cadrul discuțiilor fiind abordată, printre altele, situația din regiune, cu accent pe evoluțiile din Republica Moldova. Potrivit MAE, întrevederea a avut loc în marja reuniunii informale pe teme de politică externă și securitate "Snow Meeting" din Trakai, Lituania.
"Ambele părți au apreciat în mod deosebit dinamica actuală a relațiilor bilaterale și voința clară a dezvoltării pe mai departe a Parteneriatului strategic româno-american, atât pe dimensiunea de securitate, cât și pe cea economică. În cadrul întâlnirii a fost abordată, de asemenea, situația din regiune, cu accent pe evoluțiile din Republica Moldova", preciza MAE.
Subsecretarul de stat american pentru Afaceri Europene și Euroasiatice, Victoria Nuland, a venit ultima dată la București în 14 ianuarie 2015, când s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis. Cu acea ocazie, Nuland aprecia că vizita sa la București se datorează șefului statului, arătând că a venit să-l vadă.
"Sunt foarte bucuros că ați decis să veniți în vizită la începutul mandatului meu, nu știu dacă mi se datorează mie, dar sunt foarte bucuros", a spus Iohannis, în debutul întrevederii.
În acest context, Victoria Nuland a răspuns: "Cu siguranță se datorează dumneavoastră. Am venit să vă văd".