Politica· 1 min citire

Grindeanu cere verificarea contractelor din programul SAFE. „Unele ridică mari semne de întrebare”

Sorin Grindeanu - PSD (Profimedia)

Sorin Grindeanu - PSD (Profimedia)

Publicat12 nov. 2026, 07:31
Actualizat12 nov. 2026, 07:32
SursăRealitatea.net realitatea plus

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat un avertisment exploziv privind modul în care sunt cheltuite miliardele de euro alocate prin programul SAFE. Social-democratul a afirmat că i-a cerut ministrului Radu Oprea să verifice și zecile de contracte mai mici derulate în cadrul programului de înzestrare, dincolo de marile acorduri deja cunoscute, despre care spune că unele ridică semne serioase de întrebare.

"Lucrurile, eu cred că nu vor rămâne aşa (...) sunt organele competente care pot să cerceteze dacă a fost depăşită legea", a declarat Grindeanu, miercuri seară, la un post TV.

Liderul PSD crede că şi contractele mai mici ar trebui cercetate, întrucât ridică semne de întrebare.

Dincolo de acest contract cu Rheinmetall, cred că sunt câteva zeci de contracte cu firme tot în acest program SAFE şi acolo m-aş uita foarte atent.

I-am cerut ministrului Oprea şi l-am rugat (...) să se uite foarte atent şi pe aceste contracte mai mici ca valoare. Pot să fie foarte foarte dubioase, cu semne de întrebare. E bine să fie înlăturate acele semne de întrebare. E un lucru pe care nu putem să-l tratăm aşa, orice semne de întrebare trebuie înlăturate. Şi aş face asta dacă aş fi în locul celor care pot să decidă în acest moment. Trebuie să se uite foarte atent să vadă dacă acele semne de întrebare sunt unele care pot fi clarificate sau sunt doar suspiciuni care nu se dovedesc a fi adevărate.

a declarat Sorin Grindeanu, președintele PSD.

Fostul premier Ilie Bolojan a declarat, tot miercuri, 11 neoiembrie, că în contractul semnat de România cu Rheinmetall nu ar exista clauze păguboase pentru România şi este convins că verificarea va confirma acest lucru.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că, în momentul de faţă, nu are vreo suspiciune că vreunul din contractele SAFE ar avea vreo problemă, el menţionând că a ştiut că este o sumă consistentă care, în urma discuţiilor, merge către Rheinmetall.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica