Camera Deputaților a votat, miercuri, prelungirea cu un an a Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” și cu doi ani a perioadei de implementare pentru proiectele nefinalizate prin PNDL 1 și PNDL 2. Potrivit deputatului PNL Florin Roman, legile urmează să fie trimise la Monitorul Oficial pentru promulgare.
”Plenul Camerei Deputatilor, la propunerea favorabila a Comisiei pentru Administratie Publica, a adoptat doua proiecte de legi, cu impact pentru administraţia publică locală. Legile votate de Parlament merg la Monitorul Oficial spre promulgare”, anunţă deputatul PNL Florin Roman, într-o postare pe Facebook.
El arată că în primul rând s-a prelungit cu 2 ani perioada de implementare a proiectelor naţionale de dezvoltare locală 1 şi 2, ce nu au fost încă finalizate din cauza procedurilor de achiziţie contestate sau a intrării în insolvenţă a firmelor care au câştigat iniţial licitaţiile, apoi au înregistrat probleme financiare.
”Tot azi am decis prelungirea cu încă un an a programului naţional “Anghel Saligny”, astfel încât proiectele aflate în procedura de evaluare să fie evaluate până la final, iar cei care încă nu au încărcat pe platforma ministerului să o poată face în termen”, a mai spus Roman.