Politica· 4 min citire

Adrian Câciu, după decizia S&P privind România: „Unii se grăbesc să transforme decizia într-o victorie a Guvernului. Nu este!”

Adrian Câciu

Adrian Câciu

Scris de Gabriela Mănăilescu Publicat: 3 oct. 2026, 18:06

Deputatul PSD Adrian Câciu a reacționat după decizia agenției Standard & Poor’s de a menține ratingul suveran al României la BBB-/A-3, în categoria investment grade, dar cu perspectivă negativă.

El susține că decizia agenției nu poate fi prezentată drept o victorie a Guvernului și afirmă că reducerea deficitului nu ar trebui făcută prin măsuri care slăbesc economia.

S&P a confirmat vineri ratingul României la BBB-/A-3 și a păstrat perspectiva negativă. Potrivit agenției, riscurile legate de implementarea consolidării finanțelor publice și de reducerea deficitelor externe rămân ridicate.

Câciu: „Nu este” o victorie a Guvernului

Adrian Câciu spune că decizia S&P a fost interpretată diferit în spațiul public și critică ceea ce consideră a fi prezentarea rezultatului drept o victorie politică a actualului Guvern.

„S&P nu ne-a cerut să sărăcim România, ca să salvăm deficitul. Asta este, poate, cea mai importantă concluzie după evaluarea de ieri. S&P a menținut ratingul României la BBB-/A-3, investment grade, cu perspectivă negativă. Unii se grăbesc să transforme decizia într-o victorie a Guvernului. Nu este! Alții o folosesc pentru a continua discursul fricii: dacă nu mai tăiem, dacă nu mai punem taxe, dacă nu mai strângem cureaua, vine dezastrul. Ambele interpretări ratează problema. România are nevoie de consolidare fiscală. Asta nu este în discuție. Dar adevărata întrebare este alta: Ce fel de consolidare?”, spune Câciu într-un mesaj publicat sâmbătă pe Facebook.

Fostul ministru al Finanțelor susține că reducerea deficitului și protejarea economiei trebuie urmărite în același timp. În opinia sa, o ajustare bugetară poate avea efecte negative dacă este realizată prin măsuri care afectează consumul, investițiile și veniturile populației.

„Pentru că poți reduce deficitul și, în același timp, să slăbești economia. Poți crește taxe, poți îngheța venituri, poți comprima consumul și poți frâna investițiile. Pe hârtie, deficitul poate arăta mai bine. Dar dacă în urma ajustării ai mai puțină creștere economică, mai puține investiții, venituri reale mai mici și o bază fiscală mai slabă, atunci ai rezolvat contabil problema de astăzi și ai complicat problema de mâine”, afirmă deputatul PSD.

Fostul ministru cere o altă abordare pentru reducerea deficitului

Câciu consideră că România are nevoie de reducerea risipei și a ineficienței din sectorul public, de o colectare mai bună și de protejarea investițiilor.

El susține totodată că efortul pentru consolidarea finanțelor publice trebuie distribuit în mod echitabil și afirmă că povara nu ar trebui transferată în mod repetat asupra angajaților, pensionarilor, familiilor și companiilor care produc.

„România nu are nevoie de mai multă austeritate. Are nevoie de o ajustare mai inteligentă. Aici trebuie schimbată paradigma”, spune Adrian Câciu.

În opinia sa, reducerea deficitului trebuie însoțită de măsuri care să susțină dezvoltarea economică, astfel încât consolidarea fiscală să nu ducă la diminuarea perspectivelor de creștere.

Câciu vorbește despre investiții și reindustrializare

Deputatul PSD consideră că România are nevoie de o strategie economică bazată pe investiții, reindustrializare și creșterea productivității.

Printre direcțiile enumerate de acesta se află investițiile publice și private, infrastructura, capitalul românesc, fondurile europene și crearea unor locuri de muncă mai bine plătite.

„România are nevoie de un boost economic. Fonduri europene. Investiții publice și private. Reindustrializare. Infrastructură. Capital românesc. Productivitate. Locuri de muncă mai bine plătite. Pentru că există două moduri de a îmbunătăți sustenabilitatea finanțelor publice: să tai la nesfârșit din economie sau să faci economia mai puternică. Eu cred în a doua variantă. Nu poți construi sustenabilitate fiscală pe o economie slăbită. Nu poți cere permanent oamenilor să plătească factura unor dezechilibre pe care statul nu este capabil să le corecteze structural. Și nu poți transforma frica de rating în politică economică”, afirmă Câciu.

El spune că menținerea ratingului trebuie privită în contextul nevoii de reducere a deficitului, dar susține că acest obiectiv nu ar trebui urmărit prin diminuarea potențialului economic al României.

„Mesajul de după S&P trebuie să fie mult mai simplu: România trebuie să-și reducă deficitul fără să-și reducă viitorul. Asta înseamnă ajustare de calitate. Asta înseamnă încredere. Asta înseamnă creștere economică. Nu avem nevoie de o țară mai săracă pentru a avea un deficit mai mic. Avem nevoie de o economie mai puternică pentru a avea finanțe publice mai sănătoase. Nu simțiți că tot ce v-am prezentat este exact invers față de modelul celor de dreapta? Este. Dar este soluția!”, explică fostul ministru de Finanțe.

S&P a păstrat perspectiva negativă pentru România

Standard & Poor’s a confirmat vineri ratingul suveran al României la BBB-/A-3, menținând țara în categoria investment grade, dar a păstrat perspectiva negativă.

Perspectiva negativă reflectă, potrivit S&P, riscurile ridicate legate de implementarea măsurilor de consolidare a finanțelor publice și de reducerea deficitelor externe ale României.

Agenția indică, de asemenea, sensibilitatea țării la schimbările în ceea ce privește încrederea investitorilor, în condițiile unor necesități semnificative de finanțare externă și ale unui nivel ridicat al deținerilor de datorie guvernamentală de către nerezidenți.

Decizia S&P a generat reacții și din partea altor oficiali. Președintele Nicușor Dan a declarat că menținerea ratingului reprezintă un semnal de stabilitate, dar a avertizat că nu este un moment de relaxare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica