Cum s-a ajuns în această ipostază?
Protagonistul poveștii este Nick Yardy, un vlogger cunoscut, care a publicat pe rețelele de socializare imagini în care apare între cele două femei însărcinate. Postările au fost însoțite de mesaje prin care familia atipică își exprima bucuria pentru venirea pe lume a doi bebeluși. „Fiica mea și cu mine așteptăm doi micuți de la același bărbat și abia așteptăm să se nască. Această iubire este de neegalat”, a scris mama, într-un mesaj devenit rapid viral.
Inițial, Yardy a susținut public că urmează să devină tată atât cu femeia, cât și cu fiica acesteia. Ulterior însă, a revenit asupra declarațiilor, explicând că totul a fost o strategie de marketing online menită să atragă atenția și vizualizările. Totuși, bărbatul a precizat că relația neconvențională dintre cei trei este reală și că trăiesc împreună.
Indiferent de natura exactă a poveștii, subiectul a generat o avalanșă de reacții pe internet, mulți internauți catalogând situația drept șocantă, în timp ce alții au transmis mesaje de susținere și curiozitate.