„Guvernul Bolojan este incapabil, suntem copleșiți de taxe, am ajuns sclavi în propria țară”, este atacul devastator al lui Mihai Trăistariu la adresa Executivului condus de premierul demis Ilie Bolojan.
În exclusivitate la REALITATEA PLUS, Mihai Trăistariu a explicat ce taxe are el de plătit pentru cele șase apartamente de pe litoral pe care le închiriază turiștilor și susține că uneori rămâne doar cu 50 de lei în buzunar.
Mihai Trăistariu: „Ilie Bolojan a știut doar să pună taxe!”
„Cred că ei trăiesc bine.
Ei, cei care guvernează și care fac legile ca să le convină lor și să-i avantajeze pe ei, ei trăiesc bine cu siguranță, că nu își făceau rău, nu își dădeau la joale, ca să zic pe românește.
Pe când poporul simplu se chinuie și din ce în ce mai tare.
Vedeam dimineața știri că inflația e cea mai mare din Europa la noi, România, că avem cele mai mari prețuri la toate cele, curentul îi vai de capul lui, apa, ați văzut, nici Dunărea nu ne mai ajută.
Prețul la carburant s-a dus în cerul cerului și la motorină și la benzină. Eu sunt și antreprenor, mie mi-e groază, pentru că eu am niște apartamente la malul Mării, până și turiștii și-au scurtat vacanțele de anul ăsta și anul trecut, pentru că nu-și mai permit șapte zile, zece zile.
Oamenii vin două zile, trei zile, deci toată lumea trebuie să-și facă economie, să gândesc bă, vin de la Cluj, la mare sau de la Timișoara, nu-mi mai convine să dau atâția bani pe motorină, benzină, sau vin cu trenul sau își găsesc variante.
Deci lumea se economisește, se chivernisește cum poate. Așa cetățenii de rând se chinuie pentru că acest guvern, puțin incapabil, sau puțin mai mult, chinuie poporul și ne-a dus la un faliment, ne-a dus în ultimul hal.
Suntem în ultimul hal, noi. Și antreprenorii suferă. Ne-au băgat taxa de turist, taxa de promovare a turismului, care-i ceva diferit, taxa de ambiental.
Avem atâtea taxe, ne-au subjugat efectiv. Suntem sclavii guvernului la ora asta. Suntem sclavii guvernului.”, a declarat artistul - Mihai Trăistariu.