Locale· 1 min citire

Trafic îngreunat Șoseaua de Centură a Capitalei din cauza unui accident de circulație

Trafic îngreunat Șoseaua de Centură a Capitalei din cauza unui accident de circulație

Trafic îngreunat Șoseaua de Centură a Capitalei din cauza unui accident de circulație

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 aug. 2016, 19:54

Două persoane au fost rănite, marți, în urma unui accident de circulație care a avut loc pe Șoseaua de Centură a Capitalei, fiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare pentru scoaterea unei victime supraponderale. Traficul este îngreunat la intersecția cu Autostrada Soarelui, arată centrul Infotrafic al Poliției Române.

Potrivit Poliției Rutiere, accidentul s-a produs la intersecția Drumului Național Centura București (DNCB) din cauza unui șofer care a vrut să vireze la stânga însă nu s-a asigurat și a fost acroșat de un alt autoturism care se deplasa din sensul opus.

Două persoane au fost rănite, iar una dintre ele a rămas blocată în autoturism. Pentru că victima blocată este supraponderală a fost nevoie ca pompierii SMURD să intervină cu echipamente de descarcerare, fiind dusă la spital cu o autospecială de transport victime multiple, arată ISU București Ilfov.

Potrivit centrului Inforafic al Poliției Române, traficul se desfășoară îngreunat pe Șoseaua de Centură a Capitalei unde s-a format o coloană pe sensul dintre Pantelimon către Glina. Autovehiculele care coboară de pe Autostrada Soarelui către Centura București sunt direcționate spre localitatea Cățelu de unde pot intra pe DNCB.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Locale