Una dintre cele mai frumoase pilde de Crăciun vine de la preotul mureșean Ovidiu Bârsan. Preotul a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția pastorală, din cadrul Universității „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia. Este Doctor în Teologie (Specialitatea Teologie Liturgică și Artă creștină), avându-l ca îndrumător științific pe IPS prof. univ. dr. Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
„Nu voi uita niciodată Crăciunul anului 1990. Aveam paisprezece ani, Maria, sora mea, avea șaisprezece ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă optsprezece ani. Eram noi trei și mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun, preotul nostru a anunțat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care creștinii din parohie o vor considera cea mai săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel, puteam economisi 300 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară mai puteam economisi 100 lei. Eu cu Maria am facut curățenie la câțiva bogați, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam și ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi și încă 80 de membri, iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că preotul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouțe. Așa am învățat noi că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu. Am venit acasă cu 800 lei. O bancnotă de 500 lei și trei bancnote de 100 lei. Niciodată nu am avut atâția bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare.
A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la doi kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi și a pus niște hârtie. Pe drum hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deși am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta și nu ne-a durut. Cu banii în mână eram bogate. Când s-a facut colecta, mama a pus bancnota de 500 lei, iar noi fiecare câte una de 100 lei.
Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiază mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le-a fiert și le-am mâncat cu cartofi prăjiti. Era ziua de Crăciun și noi ne simțeam așa de bine.
Dar pe la ora 15 a venit la noi preotul. A chemat-o pe mama la ușă. Când a intrat mama în casă era albă ca varul și ținea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic și abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500 lei, trei bancnote de 100 lei și 40 de bancnote de 10 lei. În total 1.200 lei. Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simțeam ca niște milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simțeam ca niște copii teribil de săraci. Nouă ne părea bine că suntem bogați față de alții, deoarece aveam cartofi. Apoi știam că suntem bogați întrucât aveam o mama grozavă și mulți copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă și atâtea familii nu aveau copii. Știam că nu avem multe lucruri pe care alții le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci, dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.N-a mai fost niciodată ca înainte. În săptămâna ce a urmat n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de rușine, dar mama nu ne-a dat voie. Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200 lei, dar noi nu știam ce fac săracii cu banii. 80 de oameni au strâns 1.200 lei, din care 800 i-au dat cei mai săraci oameni din Biserică.”
Ovidiu Bârsan
