Luminile de sărbătoare au fost aprinse în tot centrul orașului chiar în această seară, mai devreme decât în alți ani. Iluminat a fost și bradul de Crăciun, care este cel mai mare din țară, cu o înălțime de peste 30 de metri, potrivit realitateadebrasov.net.
Mii de brașoveni și turiști au umplut până la refuz Piața Sfatului pentru a asista la unul dintre cele mai așteptate evenimente din luna decembrie. Peste 160.000 de leduri și 700 de modele luminoase au fost folosite în acest an.
Pe următoarele străzi au fost montate 227 de modele luminoase: str. N. Iorga, str. Lungă (în dreptul Casei Armatei), Livada Poștei, b-dul Eroilor, str. Mureșenilor, str. George Barițiu, Șirul Ghe. Dima, str. C. Brâncoveanu, str. Prundului, str. Poarta Șchei, str. Grigoraș Dinicu, str. N. Bălcescu, la care se adaugă modelele de pe stâlpii din Piața Sf. Ioan.
Pe străzile Apollonia Hirscher, str. Postăvarului, str. M. Weiss, accesul dinspre Weiss spre Piața Enescu și pe str. Diaconu Coresi, au fost montate 69 de traversări cu țurțuri, având în total 42.228 de leduri (32.292 de becuri și 9.936 de flash-uri).