O mașină de poliție a fost implicată, duminică, într-un accident pe DN1, la ieșirea din localitatea Porumbacu. Doi agenți de poliție au fost răniți.
Doi agenți de poliție au fost răniți într-un accident care a avut loc duminică pe DN 1, la ieșirea din Porumbacu de Jos spre Brașov, în urma unei coliziuni dintre două autoturisme, la fața locului intervenind echipaje ale SMURD și Serviciului Județean de Ambulanță.
Potrivit unei informări a IPJ Sibiu, una dintre mașinile implicate este o autospecială aparținând Serviciului Rutier Sibiu.
Cei doi răniți sunt agenții de poliție aflați în autospecială, conștienți, aceștia urmând a fi transportați la spital.
"În acest moment se fac cercetări cu privire la stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul. Traficul este îngreunat", afirmă aceeași sursă.
Potrivit ISU Sibiu, cei doi polițiști, cu vârste de 32 și 29 de ani, au suferit un traumatism cranio-cerebral, respectiv un traumatism la umăr, fiind transportați la spital de echipajul SMURD.