Cinele de vineri pot fi mai grele din cauza oboselii care s-a acumulat de-a lungul săptămânii. Când nu mai știi ce să gătești în mai puțin de o oră, ai putea încerca această rețetă de tocăniță de pui cu legume.
Conform clickpentrufemei.ro, carnea de pasăre este opțiunea multora pentru o cină ușoară, dar trebuie să ai grijă la modul de preparare. Cumpără din magazine autorizate, apoi evită să speli carnea, pentru că apa poate să răspândească bacterii pe mâini, pe suprafețele din bucătărie sau pe alte alimente. Un studiu din 2019 al Departamentului de Agricultură al SUA (USDA) a constatat că 60% dintre persoanele care spală carnea, aveau bacterii în chiuvetă, după ce au spălat carnea. Gătește puiul suficient de bine, la temperaturi înalte, deoarece temperaturile ridicate vor distruge bacteriile. Totodată, este important să igienizezi zona în care pregătești puiul.
Ingrediente pentru patru porții
4 pulpe de pui
2 cepe
3 roșii
1 ardei capia
2 morcovi
2 căței de usturoi
sare
boia de ardei
1 ardei iute
1 frunză de dafin
pătrunjel
1 l supă clară de pui
30 ml ulei
Mod de preparare
Pas 1
Tai pulpele de pui jumătăți, apoi toci cepele, ardeiul capia și morcovii. Încingi uleiul în tigaie și călești legumele până se rumenesc și se înmoaie.
Pas 2
Le scoți și pui în loc pulpele de pui, pe care le lași până se rumenesc.
Pasul 3
Opărești roșiile, le descojești, apoi le toci cubulețe. Așezi pulpele de pui într-o cratiță, adaugi legumele călite, roșiile, ardeiul iute feliat, cățeii de usturoi tocați și o frunză de dafin.
Pasul 4
Torni supa de pui peste carne, condimentezi cu sare și boia, după gust, acoperi tocana și lași să fiarbă până se înmoaie carnea. Servești tocănița cu pătrunjel tocat.