Lifestyle· 2 min citire

Scott Asheton, toboșarul trupei The Stooges, a murit

Scott Asheton, toboșarul trupei The Stooges, a murit

Scott Asheton, toboșarul trupei The Stooges, a murit

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 mar. 2014, 13:54

Scott Asheton, toboșarul și unul dintre membrii fondatori ai trupei The Stooges, a murit la vârsta de 64 de ani.

Decesul a fost confirmat de solistul trupei The Stooges, rockerul Iggy Pop, prin intermediul unui mesaj publicat duminică pe pagina sa de Facebook, informează Mediafax.ro. 

"Bunul meu prieten Scott Asheton a murit noaptea trecută. Scott a fost un artist minunat. Nu am ascultat niciodată pe cineva care să bată la tobe la fel de bine ca Scott Asheton. Îmi era ca un frate. El și Ron au lăsat lumii întregi o moștenire uriașă. Familia Asheton a fost și continuă să fie a doua familie a mea. Gândurile mele se îndreaptă spre sora lui, Kathy, soția lui, Liz, și fiica sa, Leanna, care erau bucuria vieții sale", a scris Iggy Pop.

Cauza decesului lui Scott Asheton nu a fost deocamdată dezvăluită.

Scott Asheton a înființat trupa The Stooges în 1967, alături de Iggy Pop, Dave Alexander și chitaristul Ron Asheton, fratele său mai mare, care a murit în 2009.

După ce grupul The Stooges s-a destrămat în 1974, Scott Asheton a colaborat cu alte proiecte muzicale, cântând la tobe cu Sonny Vincent și Scott Morgan, dar și în proiectele solo ale lui Iggy Pop.

Scott Asheton s-a reunit cu Iggy Pop și ceilalți membri supraviețuitori ai trupei The Stooges în 2003, alături de care a susținut turnee și a lansat discuri noi până în 2011, când a suferit un accident vascular cerebral, care l-a obligat să se retragă temporar din muzică.

În 2010, Scott Asheton, Iggy Pop și James Williamson au fost incluși în Rock and Roll Hall of Fame.

Iggy Pop, pe numele său adevărat James Newell Osterberg, a avut un succes răsunător pe scena muzicii rock, numeroși artiști, precum Sex Pistols și Nirvana, declarându-se influențați de stilul său inconfundabil. Considerat un inovator al punk rockului, fapt pentru care a fost numit "The Godfather of punk" sau "The rock Iguana", Iggy Pop este recunoscut pentru prestațiile live cu adevărat spectaculoase, debordând de energie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle