Romanii nu au adus în Dacia doar civilizație și cunoștințe inginerești sau administrative remarcabile, ci și o serie de obiceiuri oarecum controversate, cum ar fi cultul erotismului. În numele și în templele dedicate zeului Liber Pater se organizau frecvent petreceri care se încheiau cu veritabile orgii sexuale.
Ceea ce a contribuit la eticheta de societate destrăbălată pe care o avem și în prezent despre Roma antică este faptul că erotismul era "la vedere" vieța socială a urbei - la banchete, băi publice sau spectacole.
Cultul erotismului exista și în Dacia Romană, mai ales acolo unde prezența soldaților romani era mai mare din punct de vedere numeric. Vechiul oraș roman Apulum (în prezent Alba Iulia) nu a făcut excepție de la această realitate, potrivit adevarul.ro.
Arheologii au descoperit zeci de obiecte cu tentă erotică în șantierele arheologice din oraș. Populația care locuia în secolele II și III în zona actualului oraș participa periodic la petreceri care se încheiau cu veritabile orgii sexuale, iar locurile de distracție erau foarte apreciate în cadrul comunității.
Orgii în templul de pe malul Mureșului
„Prin descoperirile făcute întâmplător sau în cadrul unor cercetări organizate am ajuns la concluzia că viața erotică în perioada ocupației romane nu era foarte mult diferită față de prezent. Exista un templu închinat zeului Liber Pater, unde erau organizate periodic serbările dionisiace cu un pronunțat caracter erotic“, a afirmat istoricul Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Unirii.
Templul Liber Pater, zeul fertilității la romani, este localizat în zona actualului cartier Partoș, în apropierea râului Mureș. În această zonă era la vremea respectivă Colonia
La Muzeul din Alba Iulia poate fi văzută și o plăcuță de dimensiuni medii (foto sus), de factură romană (sec. II – III d. Hr) pe care sunt reprezentate scene erotice explicite. Piesa a fost descoperită în mormântul unui soldat roman, iar specialiștii îi dau cel puțin două interpretări – fie o monedă de intrare la bordel, fie un obiect cu rol magic.