Potrivit istoricului roman Titus Liviu, la scurt timp după fondarea Romei (753 î.Hr.), sexul a căpătat o importanță politică și istorică extraordinară în analele Romei. Încă de la început, sexul a fost legat de momente importante în evoluția statului Roman – un exemplu ar fi răpirea sabinelor, când romanii și-au asigurat viitorul cetății (în care nu mai existau femei) răpind mai multe femei din tribul învecinat al sabinilor. Sexul a fost apoi implicat în răsturnarea monarhiei tiranice și proclamarea republicii.
Pentru mulți romani, sexul era o plăcere, dar și o datorie. De fapt, am putea spune că era probabil mai degrabă o plăcere pentru bărbați și o datorie pentru femei. Bărbații romani se mândreau cu propria virilitate, în timp ce femeii îi revenea rolul de a oferi moștenitori – băieți! – pentru dăinuirea familiei. Fetele, în schimb, erau considerate o cheltuială în plus – contribuiau foarte puțin sau deloc la venitul familiei și aduceau o cheltuială semnificativă la momentul căsătoriei, când aveau nevoie de zestre.
Nici căsătoria nu aducea egalitate între bărbați și femei. În viziunea masculină, femeile se căsătoreau doar pentru a face copii - și nu trebuiau să se aștepte vreo plăcere în relația cu bărbatul. Mai mult, soția trebuia să accepte infidelitățile soțului, care se simțea liber să aibă câte relații extramaritale dorea. Bordelurile, prostituatele și relațiile homosexuale erau acceptate; în schimb, relațiile sexuale dintre femei erau condamnate.
