Sărbătoarea de Sânziene are loc, ca în fiecare an, pe data de 24 iunie, iar noaptea de Sânziene este una încărcată de semnificații și are conotații magice. La miezul nopții de Sânziene, în credința populară se spune că se deschid Cerurile. Ce înseamnă asta?
Despre Sânziene se știe că sunt zece tinere zeițe, ce formează alaiul nupțial al zeiței Sânziana (după numele din Transilvania, Banat, Oltenia, Maramureș sau Bucovina) sau Drăgaica (așa cum e cunoscută în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei). Dansul lor ritualic e legat de simbolismul Soarelui și marchează caracterul special al zilei celei mai lungi din an, invitație la bucurie. Nerespectându-i-se ziua, Sânziana (identificată cu Junona sau Diana, la romani, ori cu Hera sau Artemis, la greci), protectoare a fecundității și prezență binefăcătoare altminteri, se răzbună, prin vârtejuri, grindină, vijelie, flori văduvite de miros, plante fără leac – aflăm din „Comoara satelor” de Ion Ghinoiu.
Aparent paradoxal, deși ființe diurne, Sânzienele își încing hora-ritual noaptea, înaintea zilei de 24 iunie. E Noaptea de Sânziene, noaptea când, tot conform credinței populare, „se deschid Cerurile” (temă exploatată în literatura fantastică de la noi de Mircea Eliade).
”Nu întâmplător, ci confirmând geniul creștinismului românesc, stratul ideilor și credințelor religioase precreștine se lasă, cuminte, absorbit de Litera, dar mai ales de Duhul religiei ce ne e sinonimă cu ființa ca neam. E minunat să reflectăm asupra înțelepciunii populare ce a făcut posibilă suprapunerea simbolismului „deschiderii Cerurilor” cu semnificația sărbătorii Nașterii lui Ioan Botezătorul. Pentru că de botezul ce I-l administrează Ioan Domnului se leagă deschiderea Cerurilor cea după Scripturi, așa cum citim la Matei 3:16 („Iar botezându-Se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El”) și la Luca 3: 21 („Și după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se și Iisus și rugându-Se, s-a deschis cerul”).
NOAPTEA DE SÂNZIENE. Deschiderea Cerurilor
Deschiderea Cerurilor nu e consemnată de Evangheliști doar ca eveniment, ci și ca promisiune făcută de Hristos oamenilor, în dialogul cu Natanael, cel care se întreba dacă „din Nazaret poate fi ceva bun”. Căci îi spune Hristos aceluia: „De acum veți vedea cerul deschizându-se și îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1: 51). Trimiterea la Scara lui Iacov este evidentă.
Pentru intelectualul contemporan, prea puțin angajat, mai degrabă sceptic, sintagma în discuție rămâne o expresie livrescă, plină de încărcătură poetică, dar prea puțin poietică, fiindcă opacă altor niveluri decât cel estetic sau cel pur gnoseologic. Sufletul căutând Sacrul se consolează cu ideea că Acesta nu ar fi de găsit decât la ocurența unei „rupturi de nivel” (în termenii aceluiași Mircea Eliade), o astfel de împrejurare fiind o „deschidere a Cerurilor””, scrie ziarullumina.ro.
Ce înseamnă deschiderea Cerurilor, în religia ortodoxă
Reținem de la Evangheliști că o consecință a deschiderii Cerurilor e coborârea Duhului Sfânt (în chip de porumbel). Tot în Noul Testament, citim despre vedenia Apostolului Petru – din cer se coboară o pânză (Fapte 10:11), iar Sfântului Petru i se spune: „Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu numești spurcate” (cu referire la „dobitoace, târâtoare, păsări” – Fapte 10:15).
