Suntem în Postul Crăciunului și se impune o conduită specială: alimentară și comportamentală! Legumele congelate sunt recomandate de specialiști.
Unii specialiști spun că legumele congelate trebuie consumate în 30, maxim 60 de zile pentru a-și păstra din vitamine. Alții dau ca termen o perioadă între 8 și 12 luni. Oricum ar fi, vitaminele rămân, enzimele mai dispar. Alimentele înghețate trebuie ținute la minus 20 de grade Celsius. Cele pe care le găsiți în magazine sunt legume proaspete, opărite pentru o perioadă scurtă și congelate la numai cateva ore după ce au fost culese. Unii specialiști spun că procedeul este atât de rapid încât legumele își păstrează aroma, gustul si culoarea naturală. Sunt și alimente care nu se pot congela, din cauza unui aport crescut de apă, precum ridichiile, salatele sau castraveții.
Alte voci susțin că, ideal, este să congelăm acasă tocmai pentru a evita tratarea sau fierberea legumelor. Trebuie evitate produsele pătate sau puțin zdrobite. Oricare ar fi procedeul, legumele congelate păstrează până la 95% din proprietățile naturale. Atenție însă, pentru că acest procedeu nu distruge și bacteriile, așa că alimentele trebuie spălate bine.
Specialiștii mai spun că unele legume devin chiar mai bune din punct de vedere nutritiv prin congelare. Porumbul, de exemplu, ar avea niveluri mai mari antioxidanți care ne protejează vederea. Mazărea ar pierde doar o zecime din cantitatea de vitamina C, iar spanacul are dobândi mai mult calciu. După 6-8 luni, legumele încep să scadă în vitamine.
Dar, dincolo de aportul lor nutritiv, legumele consumate în perioada Postului de Craciun în loc de carne sau alte produse animale, vă vor ajuta corpul să se regenereze mai rapid fizic și spiritual și să elimine parte din subtanțele materiale sau din energiile negative care îl pot slăbi.
Postul mai poate fi vazut și ca un exercitiu al voinței! Cel care reușește să renunțe la un anumit fel de mâncare va câștiga putere. Există, în Sfânta Scriptură, numeroase exemple de oameni care, prin post, s-au umplut de puterea lui Dumnezeu și au ținut piept provocărilor mai bine. Pentru creștini, postul este o poruncă, dar nu o poruncă absurdă, ci una izvorată din iubirea de oameni a Creatorului. Doua dintre cuvintele acestei perioade pe care trebuie să le purtăm cu noi sunt bunătate și iubire între oameni!
Pentru decongelare legumelor specialiștii recomandă să le lăsați tot în frigider sau in apa rece.