Lifestyle· 6 min citire

EUROVISION 2014. Conchita Wurst, chipul și vocea care au cucerit lumea

EUROVISION 2014. Conchita Wurst, chipul și vocea care au cucerit lumea

EUROVISION 2014. Conchita Wurst, chipul și vocea care au cucerit lumea

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 mai 2014, 12:41

Conchita Wurst. Cântăreața Conchita Wurst, din Austria, care a câștigat finala Eurovision 2014, sâmbătă seară, la Copenhaga, a avut de înfruntat numeroase critici atât la nivel local, cât și internațional, însă vocea, precum și imaginea sa au făcut ca, în cele din urmă, să fie apreciată în întreaga lume, scrie MEDIAFAX.

Conchita Wurst. Pentru prima dată din 1966, Austria a câștigat finala concursului Eurovision. Reprezentanta Austriei, travestitul Conchita Wurst, pe numele său real Tom Neuwirth - purtând tocuri înalte, gene foarte lungi, dar și o barbă generoasă -, se număra de altfel printre favoriți.

Pe lângă perfomanțele muzicale, Conchita Wurst a ieșit în evidență și prin imaginea sa, aceea a unui travestit devenit simbol european în dezbaterile despre homosexualitate.

Biografia Conchita Wurst arată că Thomas "Tom" Neuwirth s-a născut în 1988, în Gmunden, Austria. Înainte de a se dedica muzicii, a fost decorator de vitrine. La vârsta de 14 ani, tânărul s-a lansat în muzică, participând la emisiuni de profil, precum, "StarMania" și "The Voice". De asemenea, a făcut parte dintr-un grup de cântăreți pentru o perioadă, însă fără a cunoaște succesul.

Aceasta a fost perioada în care Thomas Neuwirth a devenit Conchita Wurst (cuvântul german "wurst" înseamnă cârnați). Încet, încet, Conchita Wurst a devenit o persoană publică, căpătând vizibilitate.

"Eu nu vreau să fiu o femeie. Scopul meu este de a fi o regină, dar, acasă, eu sunt un băiat foarte leneș", a declarat Conchita pentru Reuters.

După cum se evidențiază într-un portret realizat de publicația Libération, Conchita Wurst a devenit un fenomen în Austria, după apariția sa, în 2011, în emisiunea "Die Grosse Chance". Modul în care a interpretat piesa "My Heart Will Go On", de pe coloana sonoră a filmului "Titanic", i-a adus celebritatea. Apoi, Conchita a participat la multe alte reality show-uri, inclusiv în Germania. De asemenea, a susținut concerte și a devenit un simbol al cauzei gay. Libération precizează că nivelul său de expunere mediatică suscită dezbateri în comunitatea LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual și Transexual) din Austria.

"Conchita este una dintre cele mai mari voci din țară", a declarat pentru Libération directorul programelor de divertisment din lanțul austriac TV ORF.

În Austria, alegerea Conchita Wurst pentru a reprezenta țara la Eurovision 2014 a stârnit remarci tăioase din partea extremei drepte. De exemplu, președintele Partidului Libertății, de formație naționalistă, a râs de "ridicolul" artistei și a sprijinit un alt candidat în competiție, care a spus că Thomas Neuwirth are probleme psihice.

"Conchita Wurst este un personaj bizar și contestat. (...) Într-o țară conservatoare ca Austria, aceasta nu este plăcută de toată lumea", a descris-o pe artistă un jurnalist austriac într-un reportaj pentru Canal+.

Criticile la adresa Conchitei au venit, de asemenea, din străinătate. Deputatul rus Vitali Milonov, cunoscut pentru remarcile sale anti-gay și activismul său în favoarea legii contra "propagandei" homosexuale în rândul minorilor adoptată deja în Rusia, a cerut țării sale să boicoteze o "paradă gay europeană", după anunțarea concurentului austriac.

La rândul său, candidatul armean la Eurovision 2014, Aram MP3, a precizat că prezența Conchitei Wurst nu este "nici normală, nici adecvată" și spera ca cei de la "Copenhaga să-i permită să decidă dacă este un bărbat sau o femeie".

Conchita Wurst. Și pe internet, pe rețelele de socializare, au existat comentarii destul de răutăcioase la adresa reprezentatului Austriei la Eurovision. O pagină de Facebook realizată în limba germană, creată pentru a protesta față de trimiterea Conchitei la Eurovision, a strâns peste 38.000 de fani.

De asemenea, în Rusia, Belarus și Ucraina au circulat petiții de protest față de participarea Conchitei la Eurovision, ilustrând diferența dintre Europa de Vest și Europa de Est în ceea ce privește imaginea homosexualilor.

Cu toate criticile care au apărut, postul de televiziune ORF a susținut public alegerea sa pentru participarea Conchitei Wurst la Eurovision 2014. Canalul TV austriac a lansat chiar și o campanie care îndeamnă la toleranță și a realizat o versiune proprie a melodiei "Happy", a lui Pharrell Williams, cerându-le austriecilor să poarte barbă în semn de susținere.

Conchita Wurst. După câștigarea finalei Eurovision 2014, ministrul austriac al Culturii a salutat "o victorie în Europa pentru toleranță și respect".

"Felicitări, Conchita! Formidabil vot. Cetățenii din UE folosesc acum dreptul de a vota pentru o Europă liberă", a scris și ministrul suedez pentru Afaceri Europene, Birgitta Ohlsson, pe platforma Twitter, făcând aluzie la alegerile europene care se vor desfășura între 22 și 25 mai.

"Barba mea este o dovadă că putem realiza orice, nu contează cine ești și cum arăți", a spus Conchita Wurst. După anunțarea țării câștigătoare, pe rețelele de socializare au apărut imagini cu persoane purtând bărbi false.

" Rise like a Phoenix", melodia cu care a participat la finala Eurovision de sâmbătă seară, este al treilea single al Conchitei Wurst și are la bază istoria sa personală și decizia sa de a se travesti.

Conchita Wurst. "A fi un adolescent gay într-un mic sat (din Austria) nu este amuzant. Cei mai mulți homosexuali pe care îi cunosc au avut o poveste asemănătoare cu a mea", a explicat Conchita Wurst.

De asemenea, după finala Eurovision, Conchita Wurst a declarat: "Această seară le este dedicată tuturor celor care cred într-un viitor cu pace și libertate. Suntem uniți și suntem de neoprit (...) Eurovision este un proiect care sărbătorește toleranța, acceptarea și iubirea".

"Pentru mine, visul meu a devenit realitate", a completat aceasta, la conferința de presă susținută după concursul Eurovision. "Dar, pentru societatea noastră, acest lucru doar mi-a arătat că există oameni acolo care vor să meargă spre viitor, fără să se uite înapoi sau să se gândească la trecut", a mai spus Conchita Wurst.

Conchita Wurst nu este primul travestit care câștigă concursul Eurovision. În 1998, Dana International, reprezentanta Israelului, a câștigat competiția cu piesa "Diva". Aceasta a suferit o operație de schimbare de sex, pentru a deveni femeie.

Eurovision Song Contest 2014 s-a desfășurat în Copenhaga după ce ediția de anul trecut a concursului a fost câștigată de Emmelie de Forest, reprezentanta Danemarcei, cu piesa "Only Teardrops".

Astfel, ediția din 2015 a concursului Eurovision se va desfășura în Austria, după ce Conchita Wurst a câștigat competiția din acest an, cu piesa "Rise like a Phoenix", care a obținut un total de 290 de puncte. Pe următoarele două locuri în clasament s-au situat Olanda, cu 238 de puncte, și Suedia, cu 218 puncte.
Reprezentanții României, Paula Seling și Ovidiu Cernăuțeanu (Ovi), au concurat în finala Eurovision Song Contest 2014 cu piesa "Miracle", compusă de Ovi, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg și Frida Amundsen. Cei doi s-au situat pe locul al 12-lea, obținând un total de 72 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle